Scăderea cvorumului de participare la referendum, adoptată în Senat

senat
senat

Proiectul de lege care prevede ca referendumul să fie validat dacă particpă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente a fost validat, marți, în Senat, cu 92 de voturi pentru, 29 împotrivă și o abținere. Legea Referendumului va merge, ulterior, la Camera Deputaților, care este decizională.

"Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din persoanele înscrise în listele electorale permanente", se precizează în proiectul noii Legi a referendumului. "Rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente", prevede un alt alineat al proiectului.

Proiectul legislativ de modificare a Legii referendumului, prin care se propune scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%, a fost depus la Senat, la mijlocul lunii trecute de mai mulți parlamentari USL.

Deputatul PSD Florin Iordache preciza la acea dată că propunerea se aplică tuturor tipurilor de referendum, inclusiv celui referitor la revizuirea Constituției sau celui pentru demiterea președintelui.

Potrivit pesurse.ro, senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut în cadrul dezbaterilor, din partea Grupului PDL, retrimiterea la comisie, însă propunerea a fost respinsă cu 94 de voturi "împotrivă" şi 27 "pentru".

Iniţiatorii proiectului sunt deputaţii Bogdan Ciucă (PC), Florin Iordache, Valeriu Zgonea şi Marian Neacşu (PSD) şi Eugen Nicolicea Eugen (UNPR).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel