Rusia, suspendată din toate competițiile pentru patru ani

Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) a dictat o suspendare de 4 ani pentru toate echipele Rusiei.

Întreg scandalul a început după ce Rusia a fost acuzată că a ascuns mii de rezultate pozitive la testele antidoping ale sportivilor. Rușii nu vor avea dreptul să participe la Olimpiada de la Tokyo din 2020. De asemenea, echipa de fotbal a Rusiei va fi exclusă de la Mondialul din 2022 din Qatar. 

Decizia finală urmează să fie luată în cadrul unei întruniri a Agenţiei Mondiale Anti-Doping (WADA), dar sunt şanse mari ca ipoteza să se confirme, notează bbc.com. Gravitatea situaţiei e dată şi de refuzul ministrului sportului din Rusia, de a comunica date în această speță. WADA cere sancţionarea din competiţii de 4 ani, dar până în acest moment nu s-a dat o decizie finală. Întârzierea a făcut ca Rusia să primească participarea şi chiar găzduirea câtorva meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal de la anul.

Sancțiunea ar urma să se aplice nu doar la Olimpiadă și la Mondial, ci și la toate competițiile internaționale în care Rusia participă în cadrul sporturilor de echipă. Scandalul își are originile în 2015, când WADA a stabilit că Rusia a contribuit la nașterea unui „sistem instituțional" de dopaj în perioada 2011-2015.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27