Rusia, prizonieri din Ucraina. Putin, sub presiunea puterilor mondiale

foto: kremlin.ru
foto: kremlin.ru

Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi alte 35 de ţări i-au cerut joi secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să discute cu preşedintele rus, Vladimir Putin, pe care urmează să îl întâlnească săptămâna viitoare, cazul regizorului ucrainean Oleg Senţov, aflat în greva foamei în închisoare, şi a altor zeci de prizonieri ucraineni, relatează AFP.  

Cazul lui Senţov, care nu mai mănâncă de la 14 mai, trebuie să fie discutat "urgent" cu Kremlinul, sunt de părere, într-o scrisoare adresată lui Guterres, cele 38 de ţări - printre care Australia, Canada, multe ţări din UE, precum şi Turcia, Moldova, Georgia şi Ucraina. 

Secretarul general al ONU va fi primit săptămâna viitoare de Vladimir Putin şi va asista împreună cu acesta, la Moscova, la meciul Portugalia-Maroc din cadrul Cupei Mondiale de fotbal. 

"Angajamentul ONU asupra acestor chestiuni este binevenit", consideră ţările semnatare care se pronunţă în favoarea unor "măsuri suplimentare pentru a aborda calvarul tuturor celor care sunt deţinuţi ilegal". 

Exemple concrete 

Ambasadorul Ucrainei la ONU, Volodimir Ielcenko, i-a înmânat scrisoarea lui Antonio Guterres, precum şi o listă cu zeci de prizonieri ucraineni în Rusia, printre care sindicalistul Oleksandr Kolcenko, istoricul Stanislav Klykh şi politicianul Mykola Karpyuk. 

Cazul cel mai emblematic este al regizorului Oleg Senţov, 41 de ani, care efectuează o pedeapsă de 20 de ani într-o închisoare din Marele Nord rus. Opozant al anexării Peninsulei Crimeea la Rusia în 2014, Senţov a fost condamnat pentru "terorism" şi "trafic de arme" la capătul unii proces calificat ca "stalinist" de ONG-ul Amnesty International şi denunţat de Kiev, Uniunea Europeană şi Statele Unite. La jumătatea lui mai, el a intrat în greva foamei pentru a obţine eliberarea sa şi a celorlalţi "prizonieri politici" ucraineni deţinuţi în Rusia. 

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au discutat recent despre un eventual "schimb de prizonieri" între cele două ţări. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel