Rovana Plumb, la Viscri pentru proiectele fundației Prințului Charles

Ministrul Mediului, Rovana Plumb,  s-a aflat vineri la Viscri, unde prințul Charles al Marii Britanii deține câteva proprietăți. Vizita ministrului Mediului este legată de proiectul privind stația de epurare  realizată de Fundația Mihai Eminescu Trust.

“Studiem posibilitatea ca stația de epurare inaugurată de Prințul Charles și realizată de Fundația Mihai Eminescu Trust, patronată de Alteța Sa Regală să fie replicată în alte comunități, în special în cele din siturile Natura 2000”, a declarat, vineri, la Viscri, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, în cursul primei vizite efectuate de un înalt demnitar român în satul adoptat de moștenitorul coroanei regale britanice.

“Pare un model foarte ingenios și, în același timp, foarte prietenos cu mediul, care ar putea deveni o soluție pentru localitățile rurale care nu au au avut posibilitatea să acceseze fonduri europene sau să găsească soluții convenționale pentru tratarea apelor uzate”.

 Rovana Plumb a vizitat mai multe obiective din situl Natura 2000 aflate în județele Sibiu, Mureș și Brașov, pentru a identifica nevoile comunităților în problemele de mediu și pentru a propune soluții unora dintre acestea.

Stația de epurare din Viscri, inaugurată de Alteța Sa Regală Prințul de Wales în 2011, presupune tratarea apelor uzate produse de 120 de gospodării din sat, dar și de stabilimentele sociale și facilitățile turistice din localitate, printr-un procedeu sută la sută ecologic. Mai exact, este vorba de o stație de epurare în 3 trepte, cu lagune, în care procesul de tratare a apelor uzate este realizat cu ajutorul bacteriilor, iar colectarea se face gravitațional, fară să fie nevoie de pompe și consum electric. Singura contribuție financiară a cetățenilor racordați la o astfel de stație este taxa infimă de conectare.

Ministrul Rovana Plumb a discutat cu reprezentantele fundației Mihai Eminescu Trust, Caroline Fernolend și scriitoarea britanică Jessica Douglas-Home, despre posibilitatea extinderii colaborării pe proiectele care sprijină conservarea mediului inclusiv prin creșterea responsabilității membrilor comunităților față de conservarea ecosistemului rural.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel