Proiectul de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe și completările Camerei Deputaților au trecut de plenul Senatului

Pixabay
Pixabay

Senatorii au adoptat, luni, textele nou introduse de plenul Camerei Deputaţilor în proiectul legislativ privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

Actul a fost adoptat cu 65 de voturi "pentru" şi 56 "împotrivă". Proiectul de act normativ are ca obiect abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada de la încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2021 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de a doua sesiune ordinară a anului 2021, scrie Agerpres. 

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat în plen că grupul parlamentar liberal va vota în favoarea acestui proiect, fiind o procedură "firească" de abilitare a Guvernului, aceea de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, menţionând că în Camera superioară a Parlamentului trebuie rediscutate şi o serie de modificări făcute la Camera Deputaţilor.

"Vorbim despre abilitarea Guvernului pe perioada vacanţei parlamentare, o procedură firească, trece de fiecare dată înainte de începutul vacanţei parlamentare. Sunt câteva modificări, completări făcute la Camera Deputaţilor, pe care astăzi, pentru a respecta principiul bicameralismului, le rediscutăm şi în plenul Senatului. De la o modificare şi completare pe Codul de procedură fiscală, reglementarea unor măsuri privitoare la bănci naţionale de dezvoltare în România, partea de sănătate, unde apar reglementări în domeniul investiţiilor de sănătate, şi încă o completare la mediu, ape şi păduri, referitor la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic. Sunt proiecte cât se poate de necesare, o procedură cât se poate de transparentă, în două zile se finalizează această sesiune parlamentară şi cu toţii suntem de acord că lucrurile trebuie să funcţioneze inclusiv atunci când legislativul este în vacanţă. Votul nostru este pentru legea de abilitare a Guvernului", a precizat Gorghiu.

Guvernare prin ordonanțe


În intervenţia sa, senatorul PSD Lucian Romaşcanu a criticat proiectul legislativ, reproşându-i premierului Florin Cîţu că vrea să guverneze prin ordonanţe în vacanţa parlamentară.

"Domnul Cîţu s-a dovedit încurcat de Parlament, în curând o să-l încurce şi poporul şi vrea să guverneze prin ordonanţe, că e mai simplu aşa. De ce să ai majorităţi, de ce să chinui lumea să vină la serviciu, de ce să voteze chiar şi telefonic, mai bine dăm noi ordonanţe cum guverna pe vremuri ştim noi cine prin decrete. Pentru principiul în sine şi pentru ceea ce se scrie în acea lege de abilitare, PSD nu va vota în favoarea acestei legi", a afirmat Romaşcanu.

La rândul lui, senatorul AUR Ionuţ Neagu a acuzat Guvernul de "ipocrizie".

"Nu vă mai ascundeţi ipocrizia şi explicaţi-ne pentru ce mai e nevoie de o lege pentru a abilita Guvernul să emită ordonanţe de urgenţă în vacanţă, atunci când acest Guvern emite în mare parte ordonanţe de urgenţă în sesiunea ordinară. Anterior, aceeaşi coloratură politică ce compune actualul Guvern îşi prezenta dezgustul politic pentru acest tip de guvernare. Nu cumva acest tip de discurs, de disonanţă logică se numeşte ipocrize, oare nu cumva acest Guvern se află la graniţa cu totalitarismul? Noi nu vom vota această lege", a susţinut Neagu.

Completări ale Camerei Deputaților


Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de Cameră decizională, acest proiect de lege, aducând mai multe completări la forma adoptată de Senat.

Potrivit proiectului, Guvernul este abilitat să emită ordonanţe simple, în perioada menţionată, pentru domenii precum cel al finanţelor publice şi economiei, dezvoltare regională, administraţie publică şi fonduri europene, sănătate, cercetare, afaceri interne, turism, transporturi, agricultură şi dezvoltare rurală, administrarea patrimoniului de stat, dar şi prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Deputaţii au adoptat şi un amendament potrivit căruia Guvernul poate emite ordonanţe în patru domenii ale Ministerului Apărării Naţionale: ratificarea unor acorduri privind cooperarea în domeniul apărării, amendarea legislaţiei privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, precum şi cea privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, amendarea OUG 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare.

Alte două amendamente adoptate la acest proiect se referă la posibilitatea Guvernului de a modifica OUG 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România şi a Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Senatul este prima Cameră sesizată. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
YesMy