INDEMNIZAȚIE pentru bunicii care-și îngrijesc nepoții. Proiect adoptat tacit de Senat

parinti_nepoti
parinti_nepoti

Un proiect prin care bunicii care îşi îngrijesc nepoţii urmează să primească indemnizaţie a fost adoptat tacit de Senat.

Bunicii care își îngrijesc nepoții ar putea primi o indemnizație de 650 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, luni, de Senat, inițiatorii fiind de părere că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creșă. For decizional este Camera Deputaților, scrie Mediafax. 

Cât ar putea valora indemnizația

Potrivit proiectului de lege trecut tacit de Senat, bunicii pot primi 650 de lei indemnizaţie dacă își îngrijesc nepoţii, în condițiile în care aceştia vor putea prezenta documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul.

Proiectul arată că sunt luate în considerare şi situaţiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani, în care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Concomitent cu indemnizația pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot de 650 de lei, potrivit proiectului.

Unde se depun cererile de indemnizație

Cererile pentru indemnizaţia destinată creşterii nepoţilor se vor putea depune la primăria din oraşul de domiciliu şi vor fi însoţite, pe lângă actul de identitate al solicitantului şi certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calităţii de bunic al copilului respectiv şi de acordul scris al părinţilor.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, iar for decizional este Camera Deputaţilor. Iniţiatorii proiectului consideră că e o alegere mult mai bună ca un copil să fie crescut de un membru al familiei, decât la creşă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel