Prin Bucureștii lui Mircea Eliade

Mircea Eliade. Fotografie din arhiva Dorin Alexandrescu
Mircea Eliade. Fotografie din arhiva Dorin Alexandrescu

Joi, 30 martie, de la ora 19.00, în Atriumul Institutului Francez va avea loc evenimentul Șapte plimbări prin Bucureștii lui Mircea Eliade – dialog cu Andreea Apostu, Alberto Groșescu și Edmond Niculușcă. Discuția va urmări câteva repere urbane din literatura lui Eliade pe care le regăsim și azi în orașul contemporan: bulevardul Brătianu, Fundația Carol și cafeneaua Corso, Calea Victoriei, Cotrocenii, strada Melodiei, Foișorul de Foc și Pădurea Băneasa.

Pe 27 aprilie, de la ora 19.00, tot în Atriumul Institutului Francez, va avea loc evenimentul O lectură despre Ileana. Evenimentul va cuprinde lectura unor fragmente din nuvele și romane care vor ilustra ipostazele feminine din opera lui Mircea Eliade, însoțită de vin și muzică pe vinil, atent aleasă de Alexandru Anghel.

 În intervalul 30 martie – 27 aprilie, în fiecare sâmbătă și duminică (1 – 2 aprilie, 8 – 9 aprilie, 22 – 23 aprilie), de la ora 17.00, ARCEN va relua într-un format nou traseul-cultural Prin Bucureștii lui Mircea Eliade, un proiect care a adus în anul 2015 peste 5.000 de participanți în doar câteva weekend-uri de plimbări. Traseul se va desfășura în cartierele istorice Mântuleasa, Sfântul Ștefan și Sfinților. Plimbările ARCEN vor împleti arhitectura și istoria acestor vechi mahalale bucureștene, povești din copilăria lui Mircea Eliade și fragmente din literatura fantastică scrisă de Eliade în timpul exilului. Punctul de pornire al traseului va fi de fiecare dată: Biserica Mântuleasa.

Seria de evenimente Eliade 110 este organizată împreună cu Institutul Francez din București. Franța a reprezentat un factor decisiv asupra destinului lui Mircea Eliade, fiind prima sa țară de adopție în timpul exilului voit, cea care i-a deschis calea către universalitate, ascultându-i cursurile la École pratique des hautes études, publicându-l și traducându-l în limba franceză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel