Președintele Finlandei, către Rusia: Voi sunteţi cei care aţi făcut asta, uitaţi-vă în oglindă!

Fotografie creată de Baptiste Valthier, de la Pexels
Fotografie creată de Baptiste Valthier, de la Pexels

O aderare a Finlandei la NATO nu ar fi îndreptată 'împotriva nimănui', a declarat miercuri preşedintele Sauli Niinisto, în contextul în care Moscova a avertizat Finlanda cu privire la 'consecinţele' în cazul unei candidaturi, informează AFP. 

Cu ocazia semnării la Helsinki a unei declaraţii de asistenţă reciprocă între Finlanda şi Marea Britanie în caz de război, Niinisto a cerut Moscovei să se considere responsabilă de o eventuală aderare a Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică. 'Dacă am adera, răspunsul meu (către Rusia) ar fi: Voi sunteţi cei care aţi făcut asta, uitaţi-vă în oglindă', a spus el.

'Aderarea la NATO nu ar fi împotriva nimănui. Nu este un joc cu sumă nulă. Dacă Finlanda îşi sporeşte securitatea, nu este în detrimentul nimănui altcuiva', a adăugat Niinisto, aflat alături de premierul britanic Boris Johnson.

Urmează să-şi prezinte oficial joi poziţia 'personală' cu privire la aderarea Finlandei la NATO

Preşedintele finlandez urmează să-şi prezinte oficial joi poziţia 'personală' cu privire la aderare, un anunţ privind candidatura ţării sale fiind aşteptat în zilele următoare, la fel ca în cazul Suediei. În conferinţa de presă de miercuri, Boris Johnson a afirmat că 'NATO este o alianţă defensivă'.

Declaraţia de asistenţă reciprocă între Finlanda şi Marea Britanie, identică textului semnat de Johnson cu Suedia în aceeaşi zi, are ca scop să ofere asigurări pe perioada între candidatura şi aderarea la NATO, protecţia oferită de Alianţă nefiindu-le garantată decât statelor membre. Întrebat despre riscul ca o candidatură la NATO să fie percepută de Moscova drept o provocare, preşedintele finlandez a fost de părere că Rusia este cea care a schimbat datele problemei la sfârşitul lui 2021.

'Rusia a spus de fapt că noi nu mai aveam libera alegere'

'Au cerut ca Finlanda şi Suedia să nu intre în NATO. Au cerut ca NATO să nu primească noi membri', a menţionat Niinisto. 'Spunând aceasta, Rusia a spus de fapt că noi nu mai aveam libera alegere. Iar aceasta este o schimbare enormă', a spus el.

'Aceasta ne-a făcut să reflectăm, iar ceea ce s-a petrecut pe 24 februarie şi războiul enorm purtat de Rusia în Ucraina, aceasta de asemenea a schimbat datele problemei: ei sunt pregătiţi să atace o ţară vecină', a adăugat Niinisto, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel