Porto Rico, deposedată de medalia de aur la bowling, după un test antidoping pozitiv

Sebastian Florea / 12 aug 2019 / 16:22 Salveaza PDF Comentarii

Porto Rico a fost deposedată de medalia de aur cucerită la Jocurile Panamericane în proba de dublu a concursului de bowling, în urma unui control antidoping pozitiv, au anunţat duminică organizatorii competiţiei de la Lima, citaţi de Reuters.

Portoricanul Jean Perez Faure a fost depistat pozitiv la clortalidonă, un diuretic interzis şi un agent de mascare a altor substanţe.

În urma acestei decizii, aurul a revenit Statelor Unite, în timp ce Columbia şi Mexic au intrat în posesia medaliilor de argint, respectiv bronz. 

Comisia de disciplină a Panam Sports a anunţat acest caz de dopaj în ultima zi a Jocurilor Panamericane din capitala statului Peru.

Americanii şi-au trecut astfel în palmares a 120-a medalie de aur la actuala ediţie a Jocurilor Panamericane, în timp ce Porto Rico a pierdut una dintre cele şase medalii de aur cucerite la Lima.

Faure este al doilea sportiv testat pozitiv pe parcursul întrecerilor de la Lima, după Audrey Joel Perez, component al echipei de baseball a Republicii Dominicane, depistat dopat cu un anabolizant, precizează agenţia EFE.

În acest caz, selecţionata ţării sale, clasată pe locul al cincilea, nu a fost descalificată, pentru că regulamentul prevede existenţa a mai mult de două cazuri pozitive pentru invalidarea rezultatului unei echipe, au explicat organizatorii.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27