Poliţiştii au o normă de amenzi. Dezvăluirile unui lider de sindicat

Cristian Andrei / 23 feb 2018 / 14:48 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Un lider de sindicat face dezvăluiri șocante despre activitatea polițiștilor. Aceștia au normă de amenzi pe care trebuie să o îndeplinească pentru ca şefii lor să se poată lăuda cu rezultatele la bilanţ, declară liderul filialei Neamţ a Sindicatului Poliţiştilor Europol, agentul principal Ioan Cănărău.

Liderul filialei Neamţ a Sindicatului Poliţiştilor Europol, agentul principal Ioan Cănărău, a declarat, vineri, pentru corespondentul Mediafax, că şefii poliţiştilor îi evaluează în funcţie de "cât de plină le este tolba cu sancţiuni la sfârşit de an".

"Poliţiştii de la Ordine Publică şi de la Rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ sunt evaluaţi lunar, semestrial şi anual şi în funcţie de numărul de amenzi pe care le dau. Noi nu suntem de acord cu acest indicator stabilit de Inspectoratul General al Poliţiei. Eu vorbesc aici despre Poliţia Neamţ, dar cred că, la nivel naţional, în 90% dintre cazuri e la fel. Nu este corect deloc, pentru că se creează astfel o competiţie între agenţi, pentru a obţine calificativul de «Foarte bine» la final de an", a spus Cănărău.

[citeste si]

Liderul Sindicatului Poliţiştilor Europol Neamţ a spus că agenţii care au cele mai multe amenzi primesc un calificativ superior, dar şi că agenţii au o normă tocmai pentru ca şefii lor să se poată lăuda cu rezultatele la bilanţ.

 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25