Peter Sagan va participa la Turul Italiei 2020; competiţia va avea 21 de etape şi va pleca de la Budapesta

Ciclistul slovac Peter Sagan, campionul mondial din 2015 până în 2017, va participa anul viitor pentru prima dată la Turul Italiei, a anunţat joi echipa sa, BORA-hansgrohe.

Italia ocupă un loc special în inima mea. În aceasta ţară am câştigat primul meu titlu de campion mondial în 2008 (mountain bike junior) şi am petrecut primii ani din cariera de profesionist la o echipă italiană (Liquigas). Pe 9 mai voi fi la linia de start, la Budapesta. Cu plecare de la Budapesta şi cu primele trei etape în Ungaria, Turul Italiei îmi va da posibilitatea să pedalez foarte aproape de ţara mea natală, a declarat Sagan.

Slovacul, care va împlini 30 de ani anul viitor, va participa, de asemenea, la Turul Franţei.

Potrivit organizatorilor, cele 21 de etape ale Turului Italiei 2020 vor fi:
9 mai: Etapa 1 Budapesta - Budapesta, 8,6 km (contra timp individual)
10 mai: Etapa a 2-a Budapesta - Gyor (Ungaria), 195 km
11 mai: Etapa a 3-a Szekesfehervar (Ungaria) - Nagykanizsa (Ungaria), 204 km
12 mai: Etapa a 4-a Monreale - Agrigente, 136 km
13 mai: Etapa a 5-a Enna - Etna (Provenzana), 150 km
14 mai: Etapa a 6-a Catane - Villafranca Tirrena, 138 km
15 mai: Etapa a 7-a Mileto - Camigliatello Silano, 223 km
16 mai: Etapa a 8-a Castrovillari - Brindisi, 216 km
17 mai: Etapa a 9-a Giovinazzo - Vieste, 198 km
18 mai: pauză
19 mai: Etapa a 10-a San Salvo - Tortoreto Lido, 212 km
20 mai: Etapa a 11-a Porto Sant'Elpidio - Rimini, 181 km
21 mai: Etapa a 12-a Cesenatico - Cesenatico, 205 km
22 mai: Etapa a 13-a Cervia - Monselice, 190 km
23 mai: Etapa a 14-a Conegliano - Valdobbiadene, 33,7 km (contratimp individual)
24 mai: Etapa a 15-a Base Aerea Rivolto - Piancavallo, 183 km
25 mai: pauză
26 mai: Etapa a 16-a Udine - San Daniele del Friuli, 228 km
27 mai: Etapa a 17-a Bassano del Grappa - Madonna di Campiglio, 202 km
28 mai: Etapa a 18-a Pinzolo - Laghi di Cancano, 209 km
29 mai: Etapa a 19-a Morbegno - Asti, 251 km
30 mai: Etapa a 20-a Alba - Sestriere, 200 km
31 mai: Etapa a 21-a Cernusco sul Naviglio - Milan, 16,5 km (contratimp individual). AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel