Patriarhul Daniel, la Putna, la canonizarea Sfinților Putneni - VIDEO

Foto: basilica.ro
Foto: basilica.ro

Mănăstirea Putna este în sărbătoare cu ocazia manifestațiilor prilejuite de Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților Putneni în perioada 13-16 mai 2017.

La Mănăstirea Putna va avea loc duminică, 14 mai 2017, proclamarea solemnă a canonizării sfinților putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, și Sfinţii Cuvioși Sila, Paisie și Natan. Evenimentul se va desfășura în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Delegația Patriarhiei Române condusă de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a ajuns sâmbătă, 13 mai, la Putna. A doua zi, Preafericirea Sa va oficia Sfânta Liturghie, după care va urma ceremonialul de proclamare a canonizării sfinților putneni.

Propunerile de canonizare au venit din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și au fost avizate favorabil de Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în ședința de vineri, 20 mai 2016.

Youtube video image

Trecerea în rândul sfinților a celor patru personalități reprezentative ale vieții bisericeşti românești din secolul al XVIII-lea a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința Patriarhală, în perioada 6-7 iunie 2016.

Programul detaliat al manifestărilor transmis de Mănăstirea Putna este următorul:

Sâmbătă – 13 mai

18.00 – Slujbă de pomenire a Mitropolitului Iacob Putneanul și a Cuvioșilor Sila, Paisie și Natan (Ultimul parastas);

19.00 – Slujba Privegherii;

Duminică – 14 mai

9.30 – Sfânta Liturghie oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și ierarhii prezenți, împreună de un sobor de preoți și diaconi.

Proclamarea solemnă a canonizării Sfinților putneni: citirea tomosurilor de canonizare, prezentarea icoanelor, închinarea la sfintele moaște și cântarea troparelor.

La sfârșitul slujbei, toți credincioșii se vor putea închina la sfintele moaște ale sfinților putneni, care vor fi așezate pe o scenă special amenajată lângă Biserica Voievodală.

13.30 – Recital de poezie și muzică „La Putna Sfântului Ștefan și a Sfântului Iacob" al grupului de elevi Ai lui Ștefan, noi oșteni de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor" din Vicovu de Sus, condus de prof. Vasile Schipor;

16.00 – Vernisarea expoziției „Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. Părintele, ctitorul, cărturarul" în Muzeul Mănăstirii Putna;

19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna;

Luni – 15 mai

9.30 – Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfântului Mitropolit Iacob Putneanul, Mănăstirea Putna;

17.00 – Pelerinajul Sfinților – În sunetul clopotelor:

Cele două racle cu sfinte moaște vor fi purtate în pelerinaj, pe jos, de la Mănăstirea Putna până la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Aici, ele vor fi așezate spre închinare pe o scenă amenajată lângă biserica Buna Vestire;

19.00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, la Mănăstirea Sihăstria Putnei;

Marți – 16 mai

9.30 – Sfânta Liturghie în ziua de prăznuire a Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan, Mănăstirea Sihăstria Putnei;

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel