Orban-Schulz, contre. Szijjarto, replică

Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a respins criticile liderului social-democrat german Martin Schulz la adresa premierului Viktor Orban şi a politicii sale privind migraţia, precizând că acuzaţiile lui Schulz sunt nefondate, relatează agenţia vineri MTI.

Într-un interviu acordat unui cotidian german, Schulz a calificat drept inacceptabil ca unele state membre ale UE să depună mari eforturi pentru primirea de refugiaţi, în timp ce altele şi-au abandonat obligaţiile.

Potrivit lui Szijjarto, Schulz a atacat în mod constant Ungaria pentru politica sa, care îi protejează pe toţi germanii. Ministrul ungar şi-a exprimat speranţa că Schulz, întorcându-se din 'bula' de la Bruxelles la realitatea germană, se va confrunta cu acea realitate şi va vedea că acuzaţiile împotriva Ungariei sunt greşite.

Dar a devenit clar că aceste speranţe sunt fără temei. Schulz nu este la curent cu fapte elementare. Cu toate acestea, ca cetăţean al unei ţări care se bucură de avantajele eforturilor Ungariei de a apăra graniţele externe ale spaţiului Schengen, întărind dreptul european, el este într-o poziţie confortabilă, a afirmat Szijjarto, adăugând că Ungaria a cheltuit un miliard de euro pentru măsurile de securizare a graniţelor sale.

Comisia Europeană a respins compensarea parţială a sumei respective, chiar dacă măsurile de la graniţa Ungariei protejează atât Germania, cât şi Uniunea Europeană ca întreg, a declarat şeful diplomaţiei ungare, adăugând că lipsa de solidaritate nu este din partea Ungariei, ci din partea UE, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel