ONU denunţă ''discursurile pline de ură, tot mai virulente''

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denunţat marţi ''discursurile pline de ură, tot mai virulente'', amplificate de era digitală, subliniind necesitatea pentru toţi de a intensifica lupta împotriva unui ''fenomen masiv'', relatează AFP. 

În lumea întreagă, asistăm la un val adânc de xenofobie, rasism şi intoleranţă, de misoginie violentă, antisemitism şi ură antimusulmană, a declarat Guterres în cadrul unei întâlniri cu media.

Dacă discursul plin de ură a existat întotdeauna, noutatea vine din comunicaţiile informatice şi mai ales de pe reţelele sociale. Ele fac discursul urii mai virulent ca oricând, îl amplifică şi îi permit să se răspândească mai rapid şi mai departe, a mai spus secretarul general al ONU.

În faţa acestuia, trebuie să acţionăm toţi - Naţiunile Unite, guvernele, sectorul privat, cel academic, societatea civilă, comunitatea internaţională în ansamblul său, a mai spus Guterres. După ce a evocat un fenomen ce există atât în democraţiile liberale, cât şi în regimurile autoritare, Guterres a refuzat să dea nume.

Obiectivul meu în prezent nu este de a desena sau de a denunţa public pe cineva. Din păcate, ne confruntăm cu ceva foarte răspândit şi trebuie să fim conştienţi de faptul că ne confruntăm cu un fenomen masiv, şi nu cu unul sau doi indivizi, a adăugat el. În numeroase conflicte dintre comunităţi, din raţiuni etnice sau religioase, discursurile pline de ură au un rol şi, desigur, cu cât o societate este mai conectată (la internet) şi cu cât impactul lor este mai important, a afirmat şeful ONU.

Anunţând un plan de luptă ce trebuie să se desfăşoare până în misiunile de pace pe teren, Guterres a indicat că i-a încredinţat consilierului său special pentru prevenirea genocidului, Adama Dieng, sarcina de a coordona în cadrul ONU lupta împotriva discursurilor urii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel