Norica Nicolai: Un Guvern cu UDMR este inacceptabil

Eurodeputatul PNL Norica Nicolai a declarat, joi, pentru Rtv, că prezența UDMR în noul Guvern este ”inacceptabilă”, respingând totodată și ideea conform căreia la baza posibilului acord între USL și UDMR ar sta la influențarea deciziilor în CCR.

”O colaborare cu UDMR la guvernare e inacceptabilă. Putem accepta o colaborare parlamentară, dar şi aici în nişte limite. Această colaborare e exclusă din punct de vedere guvernamental. Din punctul meu de vedere, prezenţa lor în Guvern nu e justificată.Nu cred că aş putea face altceva decât să iau o astfel de poziţie. Exprim o atitudine care nu e comună numai mie, ci şi altor colegi”, spune Norica Nicolai, care a adoptat aceeași poziție și imediat după ce Victor Ponta a făcut anunțul cu privire la o posibilă colaborare cu maghiarii.

O nouă ipoteză presupune că miza cooptări UDMR în viitorul Executiv ar fi înclinarea balanței în cazul deciziilor luate de Curtea Constituțională a României. Europarlamentarul PNL respinge această idee, opinând că prim-ministrul vrea să colaboreze cu UDMR în alți termeni. ”Declaraţia cum că miza UDMR ar fi Curtea Constituţională e fundamental greşită. Dacă s-ar pune problema suspendării, votul judecătorului CCR nu are relevanţă pentru că e consultativ. Nu e o ipoteză de luat în seamă.Cred că premierul doreşte să colaboreze în alţi termeni cu UDMR”, afirmă Norica Nicolai.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Dan Șova, aflat și el în legătură directă la Rtv, consideră că intrarea maghiarilor consuși de Kelemen Hunor la guvernare ar fi oportună numai dacă reprezentanții acestei formațiuni ar obține funcții sub nivelul de ministru și doar dacă li s-ar acorda domenii specifice minorităților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel