Mureș, cel mai mare transport de carte către Moldova

Campania "Carte pentru Basarabia", inițiată de Organizația "Dacii Liberi", membră a Platformei Unioniste "Acțiunea 2012" în vara anului trecut și-a atins scopul final.

"Începând cu luna iunie 2015 s-au strâns timp de două luni cărți din întreg județul Mureș, astfel am observat că această acțiune s-a bucurat de un răspuns fantastic din partea mureșenilor, aceștia ne-au contactat și au venit personal la centrele de donație, iar pentru donații în număr mare, am mers personal pentru a ridica volumele", transmit reprezentanții Organizației "Dacii Liberi".

Astfel s-au strâns 9114 cărți, reviste și publicații românești, un transport de 2 tone ce a pornit în ajun de Crăciun pe stil vechi spre Republica Moldova, aducând în acest mod un dar de suflet, un dar ce poate schimba mentalități și caractere.

(w670)

"În aceste vremuri atât de încercate, noi dorim să purtăm o rezistență, rezistența prin cultură, iar ca români responsabili, trebuie să ne ajutăm reciproc și să nu uităm nici de frații de peste Prut. Am pornit această campanie fiind conștienți de nevoia acută de cărți românești din Basarabia. Acesta este un gest nobil realizat timp de 25 de ani și a ajutat enorm, iar efectele din viitor sunt cele mai importante, anume creearea unor generații de tineri pregătiți, informați și conștienți de responsabilitatea ce o poartă. Unirea trebuie înfăptuită, iar acest lucru va avea loc doar daca vom acționa în mod direct, iar daca un grup de tineri ca noi, au reușit sa ducă cel mai mare transport de carte până în prezent spre Biblioteca Publică "A. Donici" din Orhei, nimic nu e imposibil", spun reprezentanții Organizației "Dacii Liberi".

Este de menționat ajutorul și susținerea primită din partea celor din județul Mureș, ce au donat, și a oamenilor minunați din Moldova care s-au bucurat de gestul fraților de peste Prut și Carpați.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel