Legea migrației aleșilor locali, votată de plenul Senatului

Plenul Senatului a votat legea de aprobare a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali.

Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 privind migraţia aleşilor locali a fost adoptat, marţi, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi "pentru", 36 "împotrivă" şi 6 abţineri.

Textul legislativ a fost aprobat de Senat în forma transmisă de Guvern.

Senatul este for legislativ decizional în cazul acestui proiect de lege. OUG 55/2014 a fost respinsă anterior de Camera Deputaţilor, după ce nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării legilor organice.

Ordonanţa de Urgenţă 55 a fost inclusă pe ordinea de zi a plenului Senatului chiar dacă la nivelul comisiilor nu s-a putut propune o soluţie.

Citește și: Victor Ponta, reacție la respingerea ordonanței traseiștilor

Comisia juridică şi Comisia de administraţie au discutat, luni, în şedinţă comună, textul ordonanţei de urgenţă 55/2014 care a permis migraţia aleşilor locali.

La momentul votului, membrii celor două comisii nu au reuşit să adopte prin vot nici raportul de admitere a ordonanţei de urgenţă, nici cel de respingere, fiind întrunite 10 voturi "pentru" din partea reprezentanţilor coaliţiei gurvenamentale, 9 "împotrivă" din partea PNL şi PDL şi 2 abţineri din partea UDMR. Astfel, niciuna dintre propuneri nu a putut fi adoptată cu votul majorităţii celor prezenţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel