Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, pe 27 şi 28 noiembrie, o vizită oficială în Republica Franceză, cu prilejul inaugurării Sezonului cultural România-Franţa, care vizează zece ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, precum şi celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, pe 27 noiembrie, preşedintele Iohannis va participa, la Domul Invalizilor, la concertul dedicat comemorării celor căzuţi în Primul Război Mondial şi va vizita expoziţia "A l'Est, la guerre sans fin - 1918-1923", ce cuprinde o serie de lucrări consacrate României şi misiunii generalului Berthelot. De asemenea, cu aceasta ocazie va fi lansat şi timbrul comun cu efigia generalului Berthelot, în contextul celebrării Centenarului Marii Uniri.
Lansarea Sezonului România-Franţa va avea loc la Centrul Naţional de Artă şi Cultură "Georges Pompidou", în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a omologului său francez, Emmanuel Macron. Cei doi preşedinţi vor vizita Atelierul Brâncuşi, expoziţia consacrată iei în opera pictorilor Matisse şi Pallady, precum şi expoziţiile Gherasim Luca, Mihail Olos, Andrei Cadere şi Adrian Ghenie, care deschid la Centrul Beaubourg un sezon de artă contemporană românească.
Ulterior, cei doi preşedinţi vor purta convorbiri oficiale la Palatul Élysee, care vor viza confirmarea caracterului special al relaţiei bilaterale, aprofundarea Parteneriatului Strategic, consolidarea cooperării economice şi rolului comunităţii româneşti din Franţa. Totodată, va avea loc un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, respectiv agendei internaţionale şi de securitate.
Întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Franţa
Organizarea Sezonului România-Franţa a fost convenită în cadrul întâlnirii care a avut loc la Paris, pe 10 februarie 2015, între preşedintele României şi preşedintele Republicii Franceze. Sezonul România-Franţa este cuprins în Foaia de parcurs a Parteneriatului Strategic bilateral, urmând a se desfăşura peste 400 de proiecte atât în Franţa, în perioada 28 noiembrie 2018-17 aprilie 2019, cât şi în România, în intervalul 18 aprilie-14 iulie 2019. Sezonul cultural va propune publicului manifestări culturale, dar şi evenimente din domeniul educaţiei şi inovării, economiei şi antreprenoriatului, gastronomiei, turismului şi sportului, precum şi cooperării între colectivităţile locale.
Pe 10 noiembrie, ambasadorul român la Paris, Luca Niculescu, a anunţat că, începând din luna noiembrie, în peste 100 de oraşe din România şi Franţa vor fi organizate aproximativ 500 de evenimente în toate domeniile, cu ocazia sezonului Centenarului.
"Suntem în Anul Centenarului, pe care în Franţa îl vom celebra în mod special într-un sezon comun, care este probabil cea mai importantă manifestare bilaterală organizată vreodată de ţările noastre. Vor fi aproximativ 500 de evenimente în toate domeniile, organizate în peste 100 de oraşe din Franţa şi din România, care vor începe pe 27 noiembrie şi se vor termina anul viitor pe 14 iulie", a spus Luca Niculescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu