Jocurile Europene 2019: România, loc în clasamentul pe medalii

Sebastian Florea / 26 iun 2019 / 09:12 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

România se află la egalitate cu Cehia în clasamentul pe medalii la Jocurile Europene 2019 de la Minsk.

România ocupă locul 14 în clasamentul pe medalii la Jocurile Europene de la Minsk după competiţiile desfăşurat marţi, cu o medalie de aur, două de argint şi patru de bronz, la egalitate cu Cehia. Rusia se află detaşat pe primul loc, cu 24-13-16, urmată de Belarus, 14-9-18, Georgia, 6-5-9, etc.

Pentru România, aurul a fost câştigat de Laura Georgeta Coman, în proba de puşcă aer comprimat 10 m, medaliile de argint au fost cucerite de Dacian Barna şi Andreea Bogati în proba de perechi mixte din concursul de gimnastică aerobică, respectiv perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs la tenis de masă - dublu mixt, în timp ce medaliile de bronz au fost obţinute la sambo, prin Daniela Poroineanu (cat. 56 kg), Anda Mihaela Vâlvoi (cat. 64 kg) şi Alina-Petronela Păunescu (cat. +80 kg), şi la gimnastică aerobică - grup (Gabriel Bocşer, Mihai Alin Popa, Dacian Nicolae Barna, Dorin Marian Broţei şi Andreea Bogati).

România participă cu 123 de sportivi la Jocurile Europene de la Minsk, programate între 21 şi 30 iunie. Reprezentanţii României vor concura la toate cele 15 sporturi şi discipline sportive din program: atletism, baschet 3x3, badminton, box, ciclism, fotbal pe plajă, gimnastică - artistică, aerobică şi ritmică, judo, kaiac-canoe, lupte - feminin, libere şi greco-romane, sambo, tenis de masă, tir sportiv şi tir cu arcul. Rezultatele obţinute la atletism, badminton, ciclism, judo, karate, tenis de masă, tir cu acul şi tir sportiv contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice - Tokyo 2020.


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26