Ivan Patzaichin, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic

Sebastian Florea / 18 apr 2019 / 13:59 Salveaza PDF Comentarii
Ivan Patzaichin, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic. foto:@olympicromania - FB
Descriere foto: Ivan Patzaichin, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic. foto:@olympicromania - FB

Ivan Patzaichin a primit cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Ivan Patzaichin, cel mai titrat canoist român din toate timpurile, a primit, joi, Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român în cadrul unei festivităţi desfăşurate la Casa Olimpică. Distincţia i-a fost oferită de preşedintele COSR, Mihai Covaliu, fostul sportiv fiind aplaudat în picioare de membrii COSR.

'Puteam organiza un alt eveniment pentru Ivan, dar era normal să îl sărbătorim aici, în mijlocul familiei, în mijlocul olimpismului. Ivan Patzaichin aparţine acestei familii şi este un membru de bază al olimpismului românesc prin tot ceea ce a reuşit să obţină de-a lungul timpului. Ivan a atins perfecţiunea nu o dată, ci de mai multe ori. Viaţa lui este un tablou extrem de valoros pe care noi suntem onoraţi să îl avem în patrimoniu. Ca atare azi Ivan Patzaichin primeşte cea mai mare distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Colanul de Aur. Îi ofer cu deosebită onoare şi respect această distincţie, îţi mulţumim, Ivan', a spus Covaliu.

'Această distincţie vine puţin cam târziu, pentru că el a primit deja din partea Comitetului Internaţional Olimpic cea mai înaltă distincţie, Colanul de Platină. Dar mai bine să facem lucrurile cât timp îi avem în viaţă pe aceşti oameni minunaţi', a adăugat preşedintele.

Ivan Patzaichin, colanul de aur

Patzaichin, 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice

 

Cu lacrimi în ochi, Ivan Patzaichin a afirmat că va rămâne în continuare alături de mişcarea olimpică. 'Mulţumesc Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, este un moment extraordinar pentru mine. Niciodată nu e prea târziu să primeşti ceea ce meriţi. Iar eu spun că merit, pentru că am fost alături toată viaţa mea de mişcarea olimpică. Am început în 1968 cu o medalie de aur şi am încheiat cariera de sportiv tot cu aur. Am fost la 5 ediţii ale Jocurilor Olimpice ca sportiv şi alte 5 ca antrenor. Am fost membru în Comitetul Executiv al COSR şi vicepreşedinte în mai multe rânduri. Dar eu rămân alături de mişcarea olimpică în continuare şi o promovez în special în rândul copiilor', a precizat Patzaichin.

Născut în 26 noiembrie 1949 în satul Mila 23, Ivan Patzaichin este cel mai titrat canoist român din toate timpurile. El a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice (1968, 1972, 1980 şi 1984), câştigând patru medalii de aur şi trei de argint. El are 22 de medalii câştigate la 11 ediţii ale Campionatelor Mondiale de kaiac-canoe, 9 de aur, 4 de argint şi 9 de bronz. În palmaresul său figurează o singură medalie de aur la Campionatele Europene, în 1969, deoarece ulterior competiţia a fost suspendată până în anul 1997.

Maestru Emerit al Sportului şi Antrenor Emerit, Patzaichin a primit în 1990 din partea Comitetului Internaţional Olimpic cea mai înaltă distincţie a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platină.

Citește și:

România, OUT din competițiile internaționale? Modificare legislativă cu efect devastator

Oficialii UE și vedete mondiale au jucat tenis de masă la București

 

 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25