Ion Brad – ultima vizită

Flaviu Predescu / 10 feb 2019 / 20:36 Salveaza PDF Comentarii

Ion Brad citea și scria enorm în pofida bolii, la cei 89 de ani pe care îi împlinise în 8 noiembrie și nu adormea fără să citească din Eminescu, Crezul și Născătoarea.

Cred că am fost printre ultimii prieteni care l-au vizitat. I-am telefonat prin ianuarie și mi-a spus să mă duc la el să mă vadă. Deși fusese foarte bolnav până atunci, acum era și mai rău, căzuse, era la pat. L-am cunoscut pe dl. Brad în decembrie 2012, când mi-a acordat, la Alba Iulia, un premiu pentru poezie. Apoi, în mai 2013 a vorbit la lansarea cărții mele „Secretul secretelor”, tot la Alba Iulia. Trecea pe acolo, venea de la o altă lansare și a ținut să vorbească despre mine. Au mai vorbit atunci Aurel Pantea, Ion Cristofor și Felicia Colda. În noiembrie a scris în FAP o recenzie despre „Perechea dragoste, perechea moarte”, din scriere reieșea că a citit-o cu mare atenție.

N-o spun așa... că a murit și așa se spune, dar a fost unul dintre cei mai puternici oameni pe care i-am întâlnit. Citea și scria enorm în pofida bolii, la cei 89 de ani pe care îi împlinise în 8 noiembrie și nu adormea fără să citească din Eminescu, Crezul și Născătoarea.

Am ajuns acasă la dumnealui și, în jur, pe stradă, plutea o tristețe apăsătoare. Pe muchia gardului din lemn zăpada stătea intactă, încremenită ca într-un sat ardelenesc.

Doamna care avea grijă de el m-a întrebat oarecum jenată cine sunt. I-am spus că un prieten. Dumnealui are mulți prieteni, mi-a zis. Din cameră s-a auzit un glas identic cu al bunicului meu, cu același accent și sforțare: "Flaviule, hai încoace!" am intrat și i-am povestit că se va publica cronica despre "Întoarceri la arhivele personale". A schițat un surâs.

Ion Brad

 

Slăbise mult de când l-am văzut ultima oară, în decembrie. Era îngrijit impecabil, într-un halou de lumină reflectată de lenjeria de pat și de razele de afară. Am povestit puțin apoi i-am zis că trebuie să plec.

Întrucât era imobilizat la pat mi-a întins mâna care era pe partea cu mine, stânga. I-am strâns-o și m-am uitat la verigheta pe care nu a încetat să o poarte la aproape un sfert de veac de la moartea soției. Avea mâna fierbinte iar eu o aveam rece ca gheața. Mersesem pe jos de la Muzeul Literaturii până la dumnealui. În decembrie îmi dăduse o sticlă de vin, iar undeva în octombrie mă invitase să rămân să mănânc cu el. Grăbit fiind am refuzat politicos.

Pe cuvânt că am vrut să-i citesc ceva din Eminescu dar m-am jenat. Am zis să nu îl obosesc. Așa cum am vrut să-i citesc ceva din Pessoa bunicului meu matern, când agoniza, dar și atunci m-am jenat:

 

„Când va fi să mor, fiule,

Bine-ar fi să devin eu copil, cel mai mic.

Ia-mă atunci în brațe tu

Și du-mă în casa ta.

Dezbracă-mă de ființa mea umană și obosită

Și întinde-mă pe patul tău.

Iar apoi spune-mi povești, dacă mă trezesc,

Ca să pot adormi din nou.

Și dă-mi din visele tale ca să mă joc cu ele

Până să mă nasc într-o zi anume

Despre care numai tu știi când va fi.”

 

Ion Brad, om sever (în primul rând cu el însuși) cu inima mare și mintea lucidă până la final. "Flaviule, tu ești? Am ceva în cutia poștală, dragă?"

 

Foto sus: Ion Brad, la biroul său în iulie 2018

Foto2: Ion Brad și soția sa Olimpia, în perioada în care erau logodiți.

 

PS: Ion Brad (1929-2019) a fost înmormântat la cimitirul Bellu-Catolic, alături de soția sa Olimpia Alexandrina(1929-1995).

 

 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28