Ioana Ginghină, despre împăcarea cu Papadopol: A fost nevoie de timp. Acum el este un bărbat important din viața mea

Sursa foto: Facebook Ioana Ginghină
Sursa foto: Facebook Ioana Ginghină

Ioana Ginghină a vorbit despre despre împăcarea cu Alexandru Papadopol, fostul ei soț de care a divorțat în urma infidelității acestuia.

"A fost nevoie de timp să se vindece anumite lucruri"

"Noi suntem niște oameni care ne înțelegem foarte bine. Și știam astaa de la început, pentru că noi am fost foarte buni prieteni. Ca foști soț și soție, era normal să rămână așa. Normal că a fost nevoie de un timp să se vindece anumite lucruri, dar acum el este un bărbat important din viața mea, adică nu se pune problema", a spus Ioana Ginghină pentru ciao.ro.

După divorțul de Alexandru Papadopol, actrița Ioana Ginghină trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de iubitul ei.

Vezi și: Ioana Ginghină, moment de sinceritate: Să nu o dăm în penibil! Mi se pare imposibil

Care a fost teama fiicei sale când a aflat de noul iubit al actriței

După ce s-a simțit pregătită să își dea șansa să iubească din nou după divorțul de Alexandru Papadopol, Ioana Ginghină a decis că trebuie să îi spună și Ruxandrei, fiicei sale, pentru ca aceasta să nu afle din presă. 

"Nu voiam să fiu “prinsă” de paparazzi și Ruxandra să nu știe chiar nimic, ba mai mult, fiind o fetiță mare de 12 ani, 11 la acel moment, se cam prinde de foarte multe lucruri. Așa că la sfatul terapeutului am zis că ar fi cazul să-i spun Ruxandrei că mă vad cu cineva.

I-am gătit paste cu brânză și desert și, într-un mod cât se poate de normal, i-am spus că mă întâlnesc cu cineva, de ceva timp. Am subliniat în discursul meu că ea va fi întodeauna prioritatea mea, ceea ce înseamnă că nu îi voi prezenta această persoană decât când voi simți că este momentul, iar momentul va fi când voi știi că este ceva pe termen lung. Terapeutul m-a avertizat că va fi o confuzie amestecată cu emoție, dar că în final Ruxi va fi fericită pentru că eu sunt fericită”, a scris Ioana Ginghină pe blog-ul său.

Cum a reacționat Ruxandra

În primă fază, reacția Ruxandrei a făcut-o pe Ioana Ginghină să se simtă egoistă, dar, după ce fata a procesat informația, actrița a fost absolut surprinsă.

"Când i-am văzut fața, care exprima ceva între zâmbet, șoc, poate și puțină groază, m-am simțit cea mai egoistă mamă. În timp ce gândeam niște cuvinte logice și care ar putea repara daunele pe care tocmai le făcusem, Ruxi a sărit de pe scaun și m-a îmbrățișat. Apoi luminată la față, cu ochii mari și curioși a început să-mi pună întrebări, multe și rapide. Cu cine mă întâlneam? O să mă căsătoresc? Unde o să mergem în luna de miere? Când facem copil? Poate să fie ea domnișoara de onoare la nuntă? Cu cine va sta când mergem în luna de miere?”, a mai scris Ioana Ginghină.

"Au trecut doar câteva zile, până la întrebările mai grele. Persoana cu care te întâlnești va fi tatăl meu vitreg? Pot sa-l iubesc și pe tata și pe cineva nou în același timp? Trebuie sa-l iubesc? Mă pregătisem să răspund la întrebări despre timpul meu, să îi confirm prioritățile, să o asigur că voi fi întotdeauna acolo pentru ea, dar la genul acesta de întrebări nu mă gândisem. I-am spus că indiferent cine intră în viața noastră, părinții ei sunt Alexandru și cu mine. Însă i-am spus că inimile noastre sunt capabile de mai multă iubire decât ne-am putea imagina vreodată”, a completat actrița. 

Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel