EXCLUSIV  Invazie de cărţi emoţionante cu „acoperiţi” şi spioni

Magdalena Popa Buluc / 06 ian 2017 / 17:06
Salveaza PDF Print Comentarii

„Sub acoperire”


Apărută în colecţia Blue Moon a editurii Litera, Sub acoperire, de Danielle Steel, este un roman psihologic care îţi taie respiraţia, în care autoarea creează două personaje de neuitat în luptă cu provocări extraordinare. 

Marshall Everett a străbătut un drum plin de primejdii din junglele Americii de Sud până pe străzile Parisului. Ca agent DEA sub acoperire, s-a infiltrat într-un cartel puternic şi a devenit omul de încredere al unui nemilos lord al drogurilor. Preţul plătit a fost însă teribil: a pierdut totul şi pe toţi cei dragi. Întors în Statele Unite, într-o misiune temporară a Serviciului Secret pe lângă preşedinte, Marshall săvârşeşte un act de eroism care îi schimbă viaţa.

 

Ariana Gregory are tot viitorul înaintea ei, o viaţă interesantă în Manhattan şi un loc de muncă de invidiat la o revistă online de modă. Ca atare, când tatăl ei, rămas văduv, este numit ambasador al Statelor Unite în Argentina, ea acceptă fără prea mare tragere de inimă să-l însoţească. Dar apoi, un act de violenţă inimaginabil îi zguduie existenţa.

Aproape un an mai târziu, străduindu-se să-şi îngroape amintirile dureroase, Ariana soseşte la Paris, unde drumul ei se intersectează cu cel al lui Marshall Everett. Dar forţe periculoase îi urmăresc fiecare mişcare, iar Ariana şi Marshall trebuie să lupte încă odată pentru supravieţuire.

„Nu ştia cine erau acei bărbaţi, iar agenţii nu-i puteau spune. Aveau feţele acoperite cu măşti de incendiu, aşa că nu puteau vorbi ca să o liniştească sau să se identifice. Arătară spre capătul pădurii în timp ce Ariana se zbătea. Îl striga pe Jorge într-una, dar el nu putea s-o audă. Se lupta cu flăcările împreună cu ceilalţi bărbaţi. Înainte ca vreunul dintre ei să-şi dea seama ce se întâmplase, Ariana dispăruse, purtată spre un loc sigur de agenţii israelieni, deşi încerca să se elibereze. O clipă, Ariana reuşi să dea pătura la o parte, chiar la timp  să vadă cum un copac în flăcări se prăbuşeşte peste  tabără, strivindu-l pe Jorge. Trupul lui  ardea. Arianei i se păru că îl aude strigând-o. Se luptă şi mai tare, dar bărbaţii care o capturaseră nu-i dădură drumul. Ultimul lucru pe care Ariana îl văzu fu trupul lui Jorge, zăcând sub copac, în timp ce tabăra ardea în jurul lui. Îşi strânse cutia la piept şi mai tare”. 

O carte emoţionantă, care acoperă mai multe zone, plină de momente de suspans.

Danielle Steel este una dintre cele mai de succes autoare contemporane. Cărțile ei s-au vândut în 650 de milioane de exemplare în întreaga lume, numeroasele ei bestselleruri internaționale fiind traduse în 43 de limbi și publicate în 69 de țări.

„Întreaga operă a lui Danielle Fernande Dominique Muriel Emily Schuelein-Steel – cunoscută sub numele de Danielle Steel – este într-un sens un lung şi neîntrerupt roman autobiografic.

Regina de necontestat a romanelor siropoase se bazează pe viaţa sa ca sursă de inspiraţie”, scrie ziarul Corriere della Sera.

„Am început să scriu poveşti de mică, pentru a fugi de durerea foarte puternică a singurătăţii mele”, mărturisea Danielle Steel, povestind divorţul dintre tatăl său, John Schulein Steel, moştenitorul colosului german al berii Löwenbräu, şi mama sa, Norma da Camara Stone Reis, fiica unui diplomat portughez, atunci când Danielle avea numai şase ani.

În 2002, Franţa mi-a conferit decoraţia Chebalier des arts et des lettres, şi am fost foarte flatată”.

Scriitoarea a ajuns în Cartea Recordurilor drept singurul autor care a ocupat hit parade al bestseller-urilor ziarului New York Times pentru 390 săptămâni.

 

„Vine Iarna! De ce trebuie opriţi Vladimir Putin şi inamicii lumii libere”


Kronika este colecția în care umanitatea este reconstruită prin cărți care ne ajută să pătrundem în culisele celor mai interesante evenimente politice, sociale sau financiare de ieri şi de astăzi.

Ascensiunea lui Vladimir Putin – fost locotenent-colonel KGB – până la funcția de președinte, în 1999, a fost un semnal puternic că Rusia se îndepărtează de democrație. În timp ce America și celelalte puteri de frunte ale lumii au continuat să îl trateze cu mănuși, Putin s-a transformat nu doar într-un dictator, ci a devenit o amenințare internațională. Cu resursele sale vaste și cu arsenalul nuclear, Putin se află în centrul unui asalt la nivel mondial asupra libertății politice și asupra ordinii lumii moderne. Pentru Garry Kasparov, autorul acestei cărţi, nimic din toate acestea nu este nou. Este un critic vocal al lui Putin de mai bine de un deceniu, după ce a condus opoziția prodemocrație la alegerile prezidențiale măsluite din 2008. Anii în care a fost martorul îndeplinirii profețiilor sale de Casandră despre intențiile lui Putin l-au făcut pe Kasparov să înțeleagă un adevăr amar: Rusia lui Putin, ca și ISIS sau al-Qaeda, se definește doar prin opoziție cu țările libere ale lumii. Pe măsură ce Putin a devenit tot mai puternic, amenințarea pe care o constituie s-a transformat din locală în regională și, în cele din urmă, într-una globală.

 

 

„Este mereu important să-l citim pe Garry Kasparov, care ne-a avertizat de pericolele putinismului înaintea multor altora. Este unul dintre acei oameni rari: un democrat rus care se gândește realist la țara sa, dar rămâne plin de speranță pentru viitor”, apreciază Anne Applebaum, autoarea volumului Cortina de Fier, laureată cu Premiul Pulitzer.

În această carte, Kasparov ne arată că prăbușirea Uniunii Sovietice nu a fost un punct final, ci doar o schimbare de anotimp, Războiul Rece topindu-se într-un soi de primăvară. Dar acum, după ani de zile de complacere și proastă judecată, iarna ne amenință din nou. Vine iarna! ni-l dezvăluie pe Putin așa cum este el, de fapt: un pericol potențial care se ascunde chiar sub ochii noștri.

„La cinci ani după ce Putin a ajuns preşedinte şi a început să reconstruiască statul poliţienesc rusesc, pe care îl admiră atât, am trăit, personal, o adevărată renaştere. În 2005, m-am retras, după douăzeci de ani în topul şahului profesionist, pentru a mă alătura mişcării prodemocratice pe cale să se nască în Rusia. Devenisem campion mondial în 1985, la 22 de ani, şi obţinusem tot ce-aş fi vrut să obţin pe tabla de şah. Întotdeauna mi-am dorit să schimb lumea în bine şi acum simţeam că drumul meu, în ceea ce priveşte şahul profesionist, se încheiase. Doream să-mi pot creşte copiii într-o Rusie liberă. Şi îmi aminteam de lozinca pe care mi-o lăsase mama pe perete, o butadă a disidenţilor sovietici: «Dacă nu tu, atunci cine?» Speram să-mi folosesc energia şi faima pentru a mă împotrivi valului tot mai mare de regresiune ce venea dinspre Kremlin”, scrie autorul în introducerea volumului.

 

„Invazia spionilor”

 

Între anii 1944-1958, datorită condiţiilor existente impuse prin forţa de ocupaţie sovietică, nimic nu se putea începe şi realiza fără aprobări date de reprezentanţii Moscovei. Activiştii principali prin care se realizau toate programele puterii sovietice în România era numiţi după primirea unei indicaţii. Acest aspect este şi mai mult întărit de faptul că în vârful puterii politice au fost impuşi agenţi ai reţelei de informaţii sovietice, recrutaţi din rândul celor care, cu mai mulţi ani înainte de 1944, fugiseră din România în URSS. Toţi aceşti agenţi au fost transformaţi în oameni politici, conducători la vârful PCR.

Invazia spionilor, scrisă de  Adrian Eugen Cristea, Marius Marinescu şi Mihai Mitran, oferă cititorilor o sumedenie de dezvăluiri. Ea prezintă istoria spionajului în România. Sunt atinse în mod captivant evenimente de o importanță colosală atât din perioada interbelică cât și din perioada comunistă.

 

 

Deosebit de interesantă ne pare în prezent, după 70 de ani, adevărata structură organizatorică a PCR, precum şi numărul membrilor de partid existenţi la luarea puterii politice de către comunişti în 23 august 1944. Motive au existat atât prin numărul lor mic, cât mai ales prin interpretările care puteau fi date.

Repartizarea pe activităţi în cadrul CC al PCR şi în câteva ministere era un aspect care depindea de interesele politice atât ale PCUS în România, cât şi ale NKVD. Cel implicat, prin care se realiza un asemenea joc politic deosebit de important a fost secretarul general al PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej.  

Arestările făcute în rândul membrilor comunişti, mai ales între anii 1933-1940, sub acuzaţia de participare la greve, agitaţie şi propagandă prin răspândire de manifeste şi influenţări, au creat şi consecinţe favorabile pentru aceştia. Întemniţarea lor în câteva penitenciare, aflate în mai multe locuri din ţară, le-a dat posibilitatea să se organizeze şi, astfel, să-şi stabilească şi mai bine o ierarhizare a lor în funcţiile de conducere.

„Starea de detenţie i-a reunit şi mutatul de la un penitenciar la altul a făcut ca să se cunoască şi mai bine între ei. Şi-au dezvăluit calităţile şi defectele care au contribuit la conturarea şi stabilirea, atât cât puteau să o facă, a ataşamentului faţă de comunism. 

Găsindu-se împreună, s-au şi influenţat reciproc, devenind şi mai îndârjiţi în atitudinile lor politice. De asemenea, şi-au modificat convingerile prin diferiţi curieri care-i contactau, în calitate de vizitatori obişnuiţi, aceştia informându-i despre evoluţia politicilor PCUS. Permanent se avea în vedere şi menţinerea speranţei că, în scurt timp, vor fi biruitori, canalizându-le gândirea în acest sens”.

De la prezentarea activiştilor importanţi din conducerea PCR despre care existau indicii că se aflau sub dirijarea directă a serviciilor speciale de informaţii sovietice  la îndoctrinarea militarilor români căzuţi prizonieri, de la participanţii la Brigăzile Roşii din Spania la înfiinţarea Securităţii Poporului, în 1948, şi la activitatea de propagandă şi rolul corupţiei în evenimentele imediat următoare celui de al Doilea Război Mondial, volumul este o radiografie a unei perioade în care „nişte oameni, cei mai mulţi nepregătiţi pentru viitoarea conducere a ţării, formată din zeci de milioane de cetăţeni, au acţionat împotriva intereselor acesteia, cu scopul de a o supune ţelurilor unui imperiu cu o conducere bolşevică”.

 

„Credinţă vs ştiinţă”

 

Ultimii 500 de ani au fost martorii conflictelor de proporţii monumentale dintre ştiinţă şi credinţă, de la sentinţa de arest la domiciliu pe viaţă primită de Galileo în 1632, din cauza afirmaţiei sale că sistemul nostru solar ar avea Soarele în centru, la Procesul Maimuţelor din 1925, încleştarea titanică dintre Clarence Darrow şi William Jennings Bryan asupra chestiunii dacă un profesor de liceu le-ar putea spune elevilor săi că oamenii evoluaseră din maimuţă (juriul a decis ca nu). Profesorii de astăzi încă se mai luptă să predea evoluţia; boli ale copilăriei de multă vreme eradicate încă mai izbucnesc în focare din cauza obiecţiunilor religioase faţă de vaccinare; în ciuda victoriilor legale, există încă dezbateri aprinse asupra dreptului la avort, a sinuciderii asistate şi a homosexualităţii; oamenii de ştiinţă care se tem să nu rămână fără finanţare de la buget (controlată de comitete formate din politicieni ce neagă existenţa schimbărilor climatice) se agaţă de împăciuitorism ca de ultimul refugiu - nu am putea să ne tolerăm reciproc convingerile şi să ne înţelegem între noi? 

 

Biologul evolutionist Jerry A. Coyne, autorul volumului Credinţă vs Ştiinţă, nu ar putea să ne spună mai clar: răspunsul său este un nu absolut. Ştiinţa şi religia sunt incompatibile pentru că dispun de metode diferite de a obţine informaţii despre realitate, au metode diferite de a afirma că aceste cunoştinţe sunt dovedite şi, în final, ajung la concluzii conflictuale despre univers. 

„Cunoaşterea” dobândită de religie se află în conflict nu doar cu informaţiile ştiinţifice, ci şi cu ceea ce afirmă celelalte religii. În cele din urmă, metodele religiei, spre deosebire de cele ale ştiinţei, nu ne sunt de folos pentru a înţelege realitatea. 

„Deviind de la punctul de vedere al multor «conciliatorişti» care văd religia şi ştiinţa, dacă nu armonioase şi complementare, măcar ca nefiind în conflict, eu susţin, prin urmare, că acestea două sunt angrenate într-un fel de război: un război al înţelegerii, care priveşte necesitatea de a avea sau nu motive întemeiate pentru ceea ce acceptăm ca adevărat.

Deşi cartea de faţă tratează conflictul dintre religie şi ştiinţă, eu consider că acesta este doar o bătălie dintr-un război mai mare – dat între raţional şi superstiţie. Religia este o simplă  marcă a superstiţiei (alături de astrologie, fenomene paranormale, homeopatie şi vindecări spirituale), însă e cea mai răspândită şi nocivă formă a acesteia. Iar ştiinţa este o simplă formă de raţionalitate (alături de filosofie şi matematici), dar este una foarte dezvoltată şi singura capabilă să descrie şi să înţeleagă realitatea.

Toate superstiţiile care pretind că denotă adevăruri sunt, de fapt, forme de pseudoştiinţă, folosind tactici similare pentru a preîntâmpina contestarea. După cum vom vedea, cei care pledează în favoarea pseudoştiinţelor, ca homeopatia sau cunoşterea extrasenzorială, îşi susţin adesea convingeile prin argumente similare precum cele invocate de teologi pentru a-şi apăra credinţa”, afirmă autorul.

Jerry A. Coyne este profesor la Departamentul de ecologie şi evoluţie al Universităţii Chicago, unde se specializează în genetica evolutivă. Cartea sa, Why Evolution Is True, devenită bestseller New York Times, a fost, din 2010, una dintre cele 50 de cărţi ale timpului nostru, conform revistei Newsweek.

 

„Un spion printre prieteni. Kim Philby şi marea trădare”

 

O carte fabuloasă, de Ben Macintyre, care a produs o impresie extrem de puternică la nivel internaţional. Volumul ne spune povestea celui mai remarcabil spion al timpurilor moderne prin prisma prieteniei. “Ben Macintyre a scris o carte interesantă, cu un subiect tentant şi în cele din urmă dramatic. A început ca un studiu despre prietenie şi s-a încheiat ca o condamnare”, nota The Spectator.

S-au scris foarte multe despre Kim Philby, incusiv în opera unor scriitori precum Patrick Seale, Phillip Knightley, Tom Bower, Anthony Cave Brown şi Genrikh Borovik. Însă personalitatea lui Kim Philby rămâne, pentru mulţi cititori, una enigmatică, la fel ca Războiul Rece, la care se face deseori trimitere, dar care este foarte puţin înţeles. Este adevărat că, în ultimii ani, au apărut materiale secretizate până acum, precum şi istorii autorizate ale MI5 şi MI6, care au pus conflictul respectiv şi rolul jucat de Philby într-o lumină nouă.

 

Volumul începe cu un citat din E.M. Forster, din 1938: „Prietenii. subst. Termen argotic pentru mebrii unui serviciu de informaţii; mai ales, în argoul britanic, pentru membrii Serviciului Secret de Informaţii sau MI6.

Dacă ar fi să aleg între a-mi trăda ţara şi a-mi trăda prietenii, sper să am curajul să-mi trădez ţara. Poate că alegerea asta îl va scandaliza pe cititorul modern, care va pune de îndată mâna patriotică pe telefon şi va suna la poliţie. Însă pe Dante nu l-ar fi şocat. Dante i-a aşezat pe Brutus şi pe Cassius în cel mai de jos cerc al Infernului fiindcă l-au trădat pe prietenul lor, Iuliu Cezar, în loc să trădeze Roma”.

Această carte nu reprezintă o biografie a lui Kim Philby. Este, mai degrabă, o încercare de a descrie o relaţie de prietenie, care a jucat un rol important în istorie, prezentată sub formă de naraţiune. Este vorba mai puţin despre răspunderi, politică şi ideologii, ci mai mult despre personalitate, caracter şi o relaţie tipic britanică, neexplorată până acum.

„Doi spioni de vârstă mijlocie stau într-un apartament din Cartierul Creştin, sorbind ceai şi minţindu-se politicos unul pe celălalt pe măsură ce se apropie înserarea. Sunt englezi; atât de englezi, încât obiceiul de-a fi politicoşi, care-i leagă şi-i desparte totodată, rămâne de nezdruncinat. Zgomotele străzii pătrund până la ei prin fereastra deschisă, claxoanele şi copitele cailor amestecându-se cu clinchetul porţelanului şi cu vocile şoptite. Un microfon, ascuns sub canapea, înregistrează convorbirea şi o transmite printr-un fir, tras printr-o gaură micuţă în lambriu, către camera alăturată, unde un al treilea bărbat stă aplecat peste un magnetofon, chinuindu-se să distingă vorbele în căştile de baghelită.

Cei doi sunt prieteni. Se cunosc de aproape trizeci de ani. Dar acum sunt cei mai aprigi duşmani, combatanţi în taberele opuse ale unui conflict brutal (...) Pe măsură ce se lasă seara, ciudatul duel mortal continuă între cei doi bărbaţi legaţi prin clasă, club şi educaţie, dar despărţiţi de ideologie; doi oameni cu gusturi şi educaţie aproape identice, dar cu loialităţi contradictorii; cei mai intimi duşmani. Pentru cine trage cu urechea, discuţia lor pare extrem de politicoasă, un ritual englezesc străvechi într-o ţară străină; de fapt, este o luptă necruţătoare, cu pumnii goi, spasmele morţii unei prietenii însângerate”.

În mare măsură, „datele” din cazul Philby fac încă subiectul unor dispute aprinse, iar teoriile conspirative şi nu numai, abundă întrucât derivă din amintiri sau speculaţii, lipsite de suportul unor documente edificatoare, unele sunt nuanţate de propagandă, iar altele sunt, pur şi simplu, ficţiune.

Câtă vreme dosarele oficiale ale MI6, CIA şi KGB rămân secrete, evenimentele descrise vor rămâne mereu învăluite în mister, fiind prezentate prin relatări contradictorii, puncte de vedere diferite şi amintiri distorsionate.

Volumul nu se doreşte a fi un ultim cuvânt despre Kim Philby. De fapt, încearcă să spună povestea într-un alt fel, şi poate chiar să ajungă la o nouă înţelegere a figurii celui mai remarcabil spion al timpurilor moderne.

„Macintyre a produs mai mult decât o poveste despre spionaj. El a scris o poveste despre cel mai complex subiect posibil... prietenia. Când am devorat această carte, a trebuit să îmi reamintesc că nu e vorba despre un roman. Era de parcă aş fi citit o poveste de Graham Greene, Ian Fleming sau John LeCarré”, scria Walter Isaacson în New York Times Book Review

Iar Dallas Morning News apreciază: „Macintyre face aici ce ştie mai bine – spune o poveste al naibii de bună. Un spion printre prieteni este o carte care nu poate fi lăsată uşor din mână şi cea mai antrenantă lectură din ultimul timp”. 

Ben Macintyre este jurnalist pentru The Times din Londra şi autorul mai multor romane printre care se numără: Double Cross, Operation Mincemeat, Agent Zigzag, The Napoleon of Crime şi Forgotten Fatherland. El este, de asemenea, autorul unor documentare prezentate la postul BBC.

 

VOTEAZA ARTICOLUL
+2

TOP STIRI CELE MAI...



comunicate de presa



Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet
Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.d5a5.n4