EXCLUSIV  Horoscop 2022 Taur / Ascendent Taur. Previziuni astrale pentru tot anul

Foto Pexels
Foto Pexels

Astrologul Daniela Simulescu prezintă, în premieră, la DCNews și DCNewsTV, horoscopul pentru 2022. Urmează o perioadă de vindecare fizică, emoţională, în care vom învăţa să iertăm şi să facem pace cu trecutul. Va avea loc o schimbare importantă, care va marca societatea pentru mulţi ani. Iată, în cele ce urmează, horoscopul pentru Taur și cei cu ascendent în această zodie.

„În 2022, vei începe să simți efectele schimbărilor făcute în 2021, mai ales cele din sfera profesională. Și dacă nu ai avut curajul să ieși din zona de confort din proprie inițiativă, în 2022, schimbarea nu se va mai produce într-un mod lin, ci cu obligații și responsabilități. Și pe alocuri cu dezamăgire și frustrare. Saturn va rămâne pe tot parcursul anului în casa a 10-a, a carierei, a statutului tău. Totul se va mișca în reluare și, deși ești recunoscut pentru răbdarea proverbială, în 2022, te va frustra orice întârziere, orice moment în care vei descoperi faptul că viața nu se întâmplă doar după planurile tale. În plus, relația cu autoritățile (părinți, partener, șefi, colaboratori) va fi destul de rigidă”, a spus Daniela Simulescu.

„Cei care s-au preocupat în 2021 de progres, oricât de nesigur părea la început, vor culege roadele. Vor putea face următorul pas, în ciuda conjuncției Jupiter-Neptun din 12 aprilie care va face viitorul apropiat tare confuz, impredictibil și haotic. Vei avea impresia că nu te poți baza pe nimeni și nimic. Nu îți place să faci nimic în lipsa unui plan bine pus la punct. În 2022 te vei surprinde chiar și pe tine. Vei lua decizii pe ultima sută de metri, te vei alia cu persoane pe care nu le-ai fi considerat demne altădată, vei mai renunța la ideile fixe. Vei ajusta totul din mers. De fapt, noțiunea de compromis va căpăta alt sens.

Să nu uităm de Uranus care îți va tranzita în continuare semnul, și care a scăpat de careul cu Saturn. Atașamentele tale, mai ales cele mai puternice, vor fi zguduite. Astrele doresc de la tine să devii mult mai autonom, să nu depinzi de nimeni și să nu îi faci nici pe ceilalți sa depindă de tine. Ruperea unei relații sau a unei colaborări nu este sfârșitul lumii. Posesivitatea poate deveni cel mai mare dezavantaj dacă nu vei lucra cu fricile tale. Frica de a pierde va fi o altă temă a anului 2022. Marte va tranzita casa a 2-a, a banilor și a valorii personale, din 20 august și până la finalul anului. Orice pierdere va lăsa loc altor șanse”, a zis Daniela Simulescu.

VEZI ȘI: Horoscop 2022 Berbec / Ascendent Berbec. Previziuni astrale pentru tot anul

 

VIDEO Daniela Simulescu, horoscop 2022 Taur:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel