Fostul internaţional englez Steffon Armitage, condamnat la închisoare

Fostul internaţional englez de rugby Steffon Armitage, care a jucat la cluburile franceze Toulon şi Pau, a fost condamnat, luni, în Franţa, la şase luni de închisoare cu suspendare pentru agresarea sexuală a unei tinere, într-o seară udată cu alcool, au anunţat avocaţii săi, citaţi de AFP.

Faptele s-au petrecut în 2018, potrivit sursei menţionate.

Steffon Armitage, 34 ani, a recunoscut faptele în timpul audienţei şi a pledat vinovat în faţa tribunalului corecţional din Pau, care a validat pedeapsa propusă, şase luni cu suspendare şi plata a 5.000 de euro daune interese.

Pedeapsa nu va fi înscrisă în cazierul său judiciar.

Rugbystul nu s-a regăsit în comportamentul pe care l-a avut în acea seară, a declarat presei avocatul Jean-Philippe Debruge, care a explicat că jucătorul s-a îmbătat în noaptea cu pricina din cauza faptului că nu a fost selecţionat pentru meciul cu Gloucester din competiţiile europene intercluburi, dar şi că era supărat din cauza faptului că bunica sa decedase.

În noaptea amintită a ieşit la un bar de noapte, Armitage a abordat o tânără de 19 ani şi i-a pus mâna pe piept, iar aceasta a depus plângere la poliţie.

Steffon Armitage, internaţional în perioada 2009-2010, rămas fără echipă după ce s-a despărţit de clubul Pau, la finalul sezonului trecut, s-a angajat la clubul din San Diego, în Major League Rugby, liga profesionistă nord-americană, la care va începe să joace din finalul acestui an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel