Fernando Alonso participă la Raliul Marocului

Pilotul spaniol Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, îşi continuă pregătirile în vederea debutului la Raliul Dakar, urmând să participe începând de sâmbătă la Raliul Marocului, informează AFP.

Alonso, al cărui copilot este compatriotul său Marc Coma, cvintuplu câştigător al Raliului Dakar la clasa moto şi fost director sportiv al celui mai cunoscut raliu-raid, va lua parte la cursa marocană la volanul unei maşini Toyota.

Campionul spaniol a câştigat de două ori, alături de constructorul japonez, Cursa de 24 ore de la Le Mans, în 2018 şi 2019, precum şi titlul de campion mondial de anduranţă, în sezonul 2918/2019. El a eşuat, în schimb, în tentativa de a câştiga celebra Cursă de 500 mile de la Indianapolis, în două participări (2017 şi 2019).

La 38 de ani, Fernando Alonso este gata pentru o nouă aventură, în Raliul Dakar, pentru care s-a pregătit intens pe parcursul acestui an.

Raliul Marocului, în care va lua startul sâmbătă, cuprinde cinci etape, în lungime totală de 2.596 km, între care 1.868 km de probe speciale.

Ediţia 2020 a Raliului Dakar se va desfăşura, în premieră, în Arabia Saudită, în luna ianuarie, după 10 ediţii derulate în America de Sud.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel