Explozia mașinii de la Arad. SRI: 'Primele cercetări exclud ipoteza unui atentat terorist'

Captură România TV
Captură România TV

Serviciul Român de Informații și Poliția Română au făcut câteva precizări după explozia mașinii de la Arad, în urma căreia afaceristul Ioan Crișan a murit. 

Serviciul Român de informații, care participă la ancheta desfășurată de Poliția Română, exclude ipoteza unui atentat terorist. De asemenea, SRI participă, împreună cu specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică, la expertiza pirotehnică. 

'SRI participă la ancheta desfășurată de Poliția Română și împreună cu specialiștii de la Institutul Național de Criminalistică se realizează expertiza pirotehnică. Au fost prelevate probe care urmează a fi analizate în laborator pentru a se stabili ce tip de substanțe au fost folosite și au facilitat aprinderea. Primele cercetări demarate de SRI exclud ipoteza unui atentat terorist.', a anunțat SRI, sâmbătă.

Se ia în calcul ca explozia de la Arad să fi fost un asasinat cu bombă.

Poliția Română a dat startul audierilor cu martori 

Purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, a declarat că 'au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere. A fost întocmit un cerc de persoane suspecte. Este și echipa pirotehnică a SRI. Vom ajunge și la persoanele sau persoana care a produs acest incident și va fi trasă la răspundere penală. Se ridică probe de la fața locului și se încearcă să se stabilească ce substanțe au fost folosite. Am refăcut și traseul pe care l-a avut victima.'

Totodată, Georgian Drăgan a precizat la România TV că se desfășoară primele audieri cu martori. 

Amintim că mașina în care se afla afaceristul Ioan Crișan a fost găsită în flăcări, sâmbătă dimineață, în parcarea unui supermarket din municipiul Arad. Bărbatul a decedat în urma exploziei.

'Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta', anunțau reprezentanţii Poliţiei Române.

Explozia a fost atât de puternică încât a produs și spargerea ferestrelor la mai multe apartamente din apropiere. 

Cine a fost Ioan Crișan

Ioan Crişan deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est, amenajată de mai mulţi ani în perimetrul unei foste fabrici de cânepă situată la câţiva kilometri de municipiul Arad. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

Ioan Crişan a adus într-un bazin termal şi câţiva crocodili, cu intenţia de a dezvolta pe viitor o fermă care să producă carne de crocodil, căutată în restaurantele din unele ţări vestice, unde exporta şi somn african.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel