Pilotul Emil Nestor (Norma M20 FC) a câştigat Cupa Mediaşului Total, etapa a şasea din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă al României, cu timpul de 02 min 51 sec 829/1000 (1 min 26 sec 193/1000 în prima manşă, 1 min 25 sec 636/1000, în a doua).
Pe locul secund s-a clasat Lucien Hora (Lola B99/50), la 2 sec 806/1000, potrivit site-ului Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, podiumul fiind completat de Silviu Dumitrescu (Osella PA21/E2), la 3 sec 215/1000. Bulgarul Nikolai Zlatkov (Audi S1) a fost al patrulea, la 6 sec 015/1000 de lider, iar al cincilea s-a clasat Bogdan Cuzma (Mitsubishi Lancer Evo IX), la 15 sec 881/1000.
Lucian Răduţ a fost al şaselea, Mihai Leu al şaptelea.
Lucien Hora este lider la general, cu 126 puncte, urmat de Emil Nestor, 101 puncte, şi Silviu Dumitrescu, 68 puncte, etc.
Etapa a şaptea a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă al României, Cupa Gorjului, va avea loc pe 31 august-1 septembrie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News