Dezamăgire totală în USR după alegerea lui Iordache

Florin Iordache a fost ales vicepreședinte al Camerei Deputaților. Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a afirmat că în PSD nu mai este ”nimic moral sau decent”. 

”Constatăm, cu nu prea multă surpriză, că PSD îl propune astăzi pe Florin Iordache pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Da, este chiar acel Florin Iordache, contributor de marţe neagră şi autor al OUG 13, un tâlhăresc abuz de drept care a scos în stradă 600.000 de cetăţeni şi a pus România înapoi pe harta statelor unde corupţia este un instrument de lucru al Guvernului”, spune Barna, într-un comunicat de presă. 

El a adăugat că alegerea lui Iordache în această funcție dă dovadă de dispreț.

”În PSD nu mai este de mult timp nimic moral sau decent, dar un dispreţ mai profund pentru mesajul neechivoc al societăţii din ultimele luni şi o asumare mai explicită a corupţiei ca valoare internă şi mod de lucru este greu de imaginat. Să îl premiezi prompt, cu o funcţie importantă, pe acela pe care l-ai folosit drept coadă de topor arată că Florin Iordache nu a fost în acest caz decât un executant al ordinelor directe şi personal interesate ale lui Liviu Dragnea”, afirmă Barna.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel