Deputații PNL: Parlamentarii PSD au respins solicitările DNA pentru Elena Udrea

Cristina Pocora
Cristina Pocora

Cristina Pocora, purtătoarea de cuvânt al deputaților liberali, acuză parlamentarii PSD că au respins solicitările venite de la DNA în cazul deputatei Elena Udrea. 

"PSD pune, din nou, piedici justiţiei! Aşa cum ne-au obişnuit deja, liderii PSD una declară presei şi de la tribuna Parlamentului, şi una votează şi fac în Parlamentul României şi la Palatul Victoria. Avem exemplul elocvent al zilei de ieri, când PSD şi prietenii săi au votat pentru respingerea solicitărilor venite din partea justiţiei sau au rămas în bănci şi nu au exercitat votul!", acuză purtătoarea de cuvânt al deputaților liberali, Cristina Pocora. 

Cristina Pocora atrage atenția că deputații PNL au votat "la vedere", pentru încuviințarea cererilor procurorilor, privind urmărirea penală și arestarea preventivă a fostului ministru al Dezvoltarii Regionale și Turismului Elena Udrea.

Cererea DNA privind arestarea preventivă a fost aprobată cu 170 de voturi "pentru" la 117 voturi "împotrivă". Totodată, 218 deputați au votat în favoarea începerii urmăririi penale, în timp ce 76 s-au pronunțat împotrivă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel