Cristian Vasilcoiu îi critică pe cei de la USR-PLUS şi PNL, pe care îi acuză că îşi dau în continuare mâna în Parlament, deşi în Guvern s-au certat.
"Deși certați, PNL-iștii și USR-iștii vor să dea, luni, asaltul final asupra TVR și RRA!
1. Ajunge în plenul Camerei Deputaților Ordonanța prin care a fost prelungit mandatul directorului general interimar, după ce, în comisiile parlamentare, a fost scoasă condiția ca interimatul să nu depășească 30 de zile de la debutul sesiunii parlamentare ordinare. Astfel, interimatul poate fi de două mandate a câte 45 de zile. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect...
2. Ajunge tot în plen și proiectul care prevede ca funcția de PDG să fie spartă în două funcții, una de Președinte și alta de Director General, ambele cu rang de ministru. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect...
Certați, certați, dar totul până la ciolan!", a scris Cristian Vasilcoiu pe Facebook.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, convocat în sesiune extraordinară în data de 24 august, a avut pe ordinea de zi o informare cu privire la proiectul de lege privind aprobarea unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizată de comisiile permanente în termenele stabilite, precum şi proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 89/2021 pentru completarea articolului 46 al Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.
OUG nr. 89/2021 prevede prelungirea mandatelor directorilor interimari ai Societăţilor române de Radio şi Televiziune, Liviu Popescu şi Ramona Săseanu, pe perioada vacanţei parlamentare, transmite Agerpres.
Vasilcoiu criticase şi atunci mişcarea.
"Mandatele șefilor TVR și RRA expiră azi! Tot azi a fost convocat un BP la Camera Deputaților, în care a picat, convenabil, sunetul, dar, cu toate acestea, s-a decis convocarea unei sesiuni extraordinare, mâine, pentru aprobarea unei OUG care modifică Legea de funcționare a TVR și RRA, astfel încât interimatele să poată fi prelungite și prin OUG.
Nu s-a făcut toată vara sesiune extraordinară, nu s-a făcut pentru consumatorul vulnerabil, dar se face pentru șefia TVR și RRA! Câtă disperare pe unii!", scria în august Cristian Vasilcoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu