Cristi Chivu a suferit în 2010 o accidentare teribilă, care era cât pe ce să-i pună capăt carierei.
Cristi Chivu, fostul căpitan al echipei naționale a României a făcut în premieră, dezvăluiri despre accidentarea severă pe care a suferit-o în urmă cu 8 ani la Inter. Acesta a spus că accidentarea la cap din meciul cu Chievo i-a produs mari traume, cu efecte care se resimt și în ziua de azi.
Accidentarea s-a produs pe finalul carierei lui Chivu și a însemnat un punct de cotitură pentru cariera acestuia. În primele meciuri în care a revenit pe teren, la fiecare lovitură de cap, îi amorțea partea stângă a capului.
În prezent, fostul jucător de la Ajax, AS Roma și Inter nu-și mai simte degetele de la mâna stângă.
„După ce m-am operat la cap, n-am mai fost același om. Nu mai aveam cum să fiu ca înainte. A fost o accidentare care mi-a produs traume. Când am revenit pe teren, îmi paraliza pentru câteva secunde toată partea stângă dacă loveam mingea cu capul! Nu mai puteam să fac nimic! Treptat însă, lucrurile s-au mai îmbunătățit, dar mi-am pierdut pentru totdeauna sensibilitatea la degetele mâinii stângi (...) Nimic! Dacă ating ceva, sunt obligat să mă uit ca să-mi dau seama ce am în mână. De exemplu, când bagi mâna în buzunar, în mod normal realizezi prin pipăire care e cheia, bricheta sau portofelul. Eu nu mai pot face treaba asta.Trebuie să scot tot și să văd ce obiecte sunt. Asta e!", a declarat Chivu pentru GSP.ro
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu