Crin Antonescu, anunț decisiv înainte de votul pe moțiunea de cenzură a PNL

Senatorul PNL Crin Antonescu a ajuns vineri la Parlament, cu puțin timp înainte de începerea votului cu privire la moțiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta.

Crin Antonescu a afirmat că ”orice moțiune are o șansă” și a precizat că va vota astăzi în favoarea demiterii Guvernului.

”Votez pentru moțiune, deoarece acest Guvern, oricum i-am discuta în rest prestația, din punctul meu de vedere trebuie să cadă (...), pentru faptul că Guvernul obligat de lege, într-un termen clar, să organizeze alegeri în colegii și circumscripții din România, refuză să facă acest lucru. Acesta este un motiv pentru a cădea.

Nu poți să te erijezi, așa cum se întâmplă cu domnii Tăriceanu și Ponta, în apărător al Parlamentului, atâta timp cât refuzi să organizezi alegeri acolo unde legea te obligă și sunt alegători nereprezentați”, a declarat fostul lider PNL, la sosirea în Parlament. 

Întrebat despre o eventuală demisie a premierului Victor Ponta, Crin Antonescu a refuzat să comenteze acest subiect, precizând că vorbește doar despre demisiile lui, nu ale altora.

Vezi și: Victor Ponta a transmis că are emoții înainte de moțiune

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel