Comisia anti-DNA, propusă de Tăriceanu, la mâna UNPR

Senatorii PSD nu au discutat încă propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, de înființare a unei comisii pentru evaluarea democrației și a statului de drept. Unii susțin propunerea, alții au cerut timp pentru a o studia, dar nu o resping în principiu, au declarat membri ai grupului PSD de la Senat, pentru DCNews.

UDMR s-a arătat rezervată, solicitând precizări de la autorii inițiativei: în baza cărei legi va fi instituită comisia, ce autoritate va avea, cum va fi stabilită componența.

Liberalii au respins ideea, prin Vasile Blaga, care a catalogat-o drept ”năstrușnică”. PNL va vota împotrivă, a afirmat co-președintele formațiunii.

Ca urmare, votul UNPR va fi decisiv. Senatorii UNPR cred că este o inițiativă bună, dar pot apare interpretări negative. De asemenea, uneperiștii vor ca din comisie să facă parte experți apolitici, ca la elaborarea Constituției.

Așteptăm lămuriri de la Călin Popescu Tăriceanu

Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu a declarat pentru Gândul că așteaptă lămuriri de la Călin Popescu Tăriceanu.

„Cum această propunere vine de la domnul Tăriceanu, nu mă surprinde, el este un liberal cu state vechi. Eu cred că e o iniţiativă bună şi e animat de gânduri bune domnul Tăriceanu. Doar că noi vrem să vedem exact, să înţelegem cu toţii ce se vrea, ca să nu mai existe interpretări negative. Nu e bine nici să ne grăbim, dar nici să refuzăm. S-ar putea să fie o treabă bună, dar nu vrem, ca în proverbul acela cu ”drumul spre iad este pavat cu intenţii bune”, vrem să rămânem aici, între rai şi iad, să nu intrăm în iad cu aceste propuneri. Aşteptăm să ne lămurim cu toţii”, a spus Vochiţoiu.

Călin Popescu Tăriceanu, care a criticat în repetate rânduri activitatea DNA, CSM și a ICCJ, a trimis luni un memorandum intern senatorilor, acordând un termen de o săptămână pentru înființarea comisiei. Chiar dacă toți senatorii PSD ar susține propunerea, fără votul UNPR social-democrații nu au majoritatea în Senat.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel