Ciolacu: ”Negociază pe ASCUNS viitoarele funcții! Soluția e chiar sub ochii lor, dar se fac că nu o văd!”

Marcel Ciolacu, președintele PSD
Marcel Ciolacu, președintele PSD

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, spune care ar trebui să fie prioritățile „unei puteri responsabile și preocupate într-adevăr de viața românilor”.

„Lupta pe funcții și putere este programul de guvernare al noului CDR moșit, pe lângă Constituție, de președintele Iohannis. Nu au înțeles nimic din votul de blam dat de români pe 6 decembrie la adresa lor!”, și-a început astfel Marcel Ciolacu mesajul publicat, vineri, pe contul de Facebook.

„Alegerile au trecut, dar problemele românilor au rămas, iar fiecare zi de inacțiune doar le multiplică. Spitalele sunt în continuare suprasolicitate, educația copiilor este în continuare abandonată, drama românilor care au rămas fără locuri de muncă se adâncește! 

Gașca pierzătorilor este prea ocupată să-și împartă funcții pentru a vedea care sunt adevăratele priorități ale românilor: 

Creșterea numărului de teste;

Creșterea capacității ATI astfel încât pacienții cu forme grave să nu mai fie ținuți pe holuri, în secțiile de Primiri-Urgențe;

Măsuri urgente pentru a redeschide școlile după vacanță, așa cum toată Europa face.

Acestea ar trebui să fie prioritățile unei puteri responsabile și preocupate într-adevăr de viața românilor!”, a subliniat Marcel Ciolacu.

Soluția: Rafila

Ulterior, acesta a adăugat: „Dar, noul CDR format din PNL și USR  își negociază pe ascuns viitoarele funcții și sinecuri. Au expediat pe ascuns problema școlilor, au prelungit și înăsprit rapid restricțiile pentru a avea timp să-și împartă ce nu au câștigat, chinuindu-se să încropească majorități care nu vor funcționa niciodată! Când cea mai rapidă, normală și eficientă soluție pentru a rezolva criza gravă de sănătate în care ne aflăm acum este chiar sub ochii lor, dar se fac că nu o vad: Alexandru Rafila!”, a conchis Marcel Ciolacu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel