Cazul Trășculescu, dezbătut astăzi de Comisia Juridică a Camerei Deputaților

alin_trasculescu dc
alin_trasculescu dc

Cererea procurorilor de arestare a deputatului PDL Alin Trășculescu va fi discutată astăzi de parlamentarii ce se vor reuni în jurul orei 13:00. Membrii Comisiei Juridice sunt obligați să dea un aviz consultativ, fie el favorabil sau nefavorabil.

Avizul dat astăzi va ajunge marți în plenul Camerei Deputaților. Aici decizia va fi luată cu jumătate plus unu din totalul celor prezenți în sală, singura condiție fiind cea a îndeplinirii cvorumului. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, anunța joi că Biroul Permanent a cerut membrilor Comisiei Juridice ca până marți, la prânz, să-și exprime punctul de vedere în legătură cu deputatul Alin Trășculescu, scrie digi24.ro. Parlamentarul este acuzat de luare de mită, trafic de influență și spălare de bani, după ce a fost prins în flagrant în momentul încare încasa suma de 50.000 de lei. Democrat-liberalul a primit deja adresa de la Ministerul Justiţiei prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv Direcția Națională Anticorupție, solicită Camerei încuviinţarea arestării preventive a deputatului Alin Trăşculescu.

Colegii de partid ai lui Alin Trășculescu au anunțat deja că vor vota în favoarea cererii DNA. Totodată, președintele PDL, Vasile Blaga, a anunțat că formațiunea sa politică îi retrage sprijinul deputatului și îi interzice folosirea simbolurilor electorale ale ARD.

În perioada noiembrie 2010 - noiembrie 2011, când ocupa funcțiile de deputat în Parlamentul României și președinte al PDL Vrancea, Alin Trășculescu ar fi pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale suma de 50.00 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro, în schimbul mai multor contracte cu statul.

Deputatul PDL este al patrulea parlamentar din prezenta legislatură pentru care procurorii a cerut încuviințarea arestării preventive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel