€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei, și-a depus dosarul de candidatură
Autor: Dana Mihai

Catalin Drula Sursa: Agerpres
 

Cătălin Drulă, candidatul USR la alegerile din 7 decembrie pentru Primăria Municipiului București, și-a depus astăzi dosarul de candidatură la Biroul Electoral al Municipiului București.

Pentru înscrierea în cursa electorală au fost depuse peste 30.000 de semnături.

Alături de Dominic Fritz și susținut de echipa USR la depunerea candidaturii

La depunerea candidaturii, Cătălin Drulă a fost însoțit de președintele USR, Dominic Fritz, de parlamentari USR, precum și de membri și simpatizanți ai partidului, care au contribuit activ la strângerea semnăturilor în toate sectoarele Capitalei.

„Le mulțumesc tuturor bucureștenilor care au semnat pentru o alternativă onestă și competentă pentru orașul nostru. Bucureștiul are nevoie de un primar care lucrează pentru oameni, nu pentru rețele de interese. Împreună putem reconstrui încrederea și putem merge pe drumul onest început de Nicușor Dan”, a declarat Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria Capitalei.

La rândul său, Dominic Fritz, președintele USR, a afirmat: „Cătălin Drulă este omul potrivit pentru a repune Bucureștiului pe direcția corectă, una a seriozității, a competenței și a transparenței. Această campanie este despre a reconstrui încrederea oamenilor într-o administrație corectă”.

Prioritățile lui Cătălin Drulă: Buget corect, infrastructură modernă și mobilitate urbană eficientă

Principala prioritate a lui Cătălin Drulă este aplicarea referendumului inițiat de Nicușor Dan, astfel încât Bucureștiul să aibă un buget corect și resurse reale pentru proiecte mari de infrastructură. Cu experiența sa de fost ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă își propune să facă ordine în trafic, să modernizeze transportul public și să asigure mobilitate urbană eficientă și sigură pentru toți bucureștenii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close