Spectacolul interactiv „Cartierul poveștilor” revine în programul Teatrului Ion Creangă, cu opt reprezentații programate în intervalul până pe 17 august la sediul administrativ al instituției.
Spectacolul interactiv „Cartierul poveștilor” revine în programul Teatrului Ion Creangă, cu opt reprezentații programate în intervalul până pe 17 august la sediul administrativ al instituției.
Programul estival este dedicat copiilor din medii defavorizate (centre de plasament, adăposturi de zi și noapte, familii cu posibilități financiare reduse), aceștia beneficiind de acces gratuit. Pe durata celor două săptămâni, peste 120 de tineri spectatori cu vârsta cuprinsă între 4 și 10 ani vor pătrunde în cartierul poveștilor – un spațiu miniatural fantastic, în care copiii devin, pe rând, actori și regizori, luând parte la întâmplări palpitante.
Regizat de Michal Svironi (Israel), spectacolul a avut premiera în luna iunie 2015, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Amintiri din Copilărie, fiind susținut ulterior atât la sediul Teatrului Ion Creangă, cât și în spații neconvenționale: parcuri, centre culturale și comerciale din Capitală.
Spectacolul Cartierul poveştilor propune o formă specială de teatru, care îmbină contraste: înăuntru – în afară, mare – mic, text și improvizație. Povești, mituri și situații familiare (abordate altfel) sunt reaşezate într-un spațiu de joc miniatural: 5 căsuțe fantastice, ale căror musafiri devin spectatori și actori. Pus „în scenă” de Michal Svironi şi proiectat ca în basme de Andreea Săndulescu, scenograf, „Cartierul poveştilor” propune o experienţă unică, într-un spațiu al bucuriei și al mirării.
Spectacolul este o formă specială de teatru interactiv în aer liber. Este o întâlnire în care actorul și spectatorul devin prieteni, pentru că iau parte împreună la palpitante întâmplări din lumea circului, trăiesc aventuri spectaculoase în Casa Cărții, descoperă universul în Casa lui Dumnezeu, află câte ceva despre miracolul venirii pe lume în Casa Maternității și învață să fie cu adevărat curajoși.
Cele cinci căsuțe din „Cartierul poveștilor”, fiecare cu povestea ei, sunt bucuroase de oaspeți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu