Canotaj: Denisa Tîlvescu - Nu sunt dezamăgită că nu am câştigat aurul, am concurat într-o probă nouă

Denisa Tîlvescu, medaliată cu argint la Campionatele Europene de canotaj de la Lucerna (Elveţia), a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că nu este dezamăgită de faptul că nu a câştigat aurul, pentru că a concurat în premieră în proba de 4 rame.

'Categoric se poate mai mult decât argint. Aceste Campionate Europene au reprezentat primul pas spre calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Suntem aceleaşi fete ambiţioase şi cu dorinţă de a lupta în continuare, nu s-a schimbat nimic chiar dacă a fost argint. Nu sunt dezamăgită că nu am câştigat aurul, am făcut o cursă foarte bună şi suntem mândre de ce am făcut. Am concurat într-o probă nouă la care nu am mai participat în ultimii 15 ani de când nu mai este probă olimpică. Deci argint e un rezultat foarte bun pentru noi. Pentru noi urmează un concurs de verificare la Rotterdam peste şase săptămâni, iar apoi va fi obiectivul final al anului, calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo', a spus Tîlvescu.

Mădălina Bereş, colega de barcă a Denisei Tîlvescu, s-a arătat bucuroasă că sora sa, Amalia Bereş, a reuşit să urce în premieră pe prima treaptă a podiumului. 'Mă bucur foarte mult pentru sora mea, Amalia, care a luat aurul, la fel ca şi pentru fetele mai mici din barca de 8+1. Noi am obţinut un argint, dar a fost un argint muncit. E o probă nouă pentru noi, aşa că ne bucurăm de acest loc 2. Sperăm acum să luăm aurul la Mondiale. Acesta este obiectivul nostru, pentru că ne dorim să ne calificăm la Jocurile Olimpice', a menţionat ea. Mădălina Bereş şi Denisa Tîlvescu au câştigat alături de Ioana Vrînceanu şi Viviana Bejinariu medalia de argint în proba de 4 rame feminin din cadrul Campionatelor Europene de la Lucerna.

Delegaţia României de canotaj a revenit, luni, în ţară, după participarea la Campionatele Europene de la Lucerna (Elveţia). Sportivii din lotul naţional au fost întâmpinaţi pe Aeroportului Henri Coandă de secretarul de stat al MTS, Remus Munteanu, oficiali ai federaţiei, rude şi prieteni. România a cucerit şase medalii, una de aur, patru de argint şi una de bronz, la Campionatele Europene de canotaj de la Lucerna (Elveţia), ocupând la final locul 4 în clasamentul pe naţiuni. Singura medalie de aur a fost câştigată de echipajul feminin de opt plus unu (Cristina-Georgiana Popescu, Amalia Bereş, Mădălina-Gabriela Caşu, Roxana Parascanu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Maria-Magdalena Rusu, Roxana-Iuliana Anghel, Daniela Druncea), care şi-a apărat astfel titlul continental. Medaliile de argint au fost câştigate la dublu rame masculin (Ciprian Tudosă şi Marius Cozmiuc), dublu rame feminin (Adriana Ailincăi şi Maria Tivodariu), 4 rame feminin (Ioana Vrînceanu, Viviana Bejinariu, Mădălina Bereş şi Denisa Tîlvescu), dublu vâsle feminin (Ancuţa Nicoleta Bondar şi Simona Radiş), în timp ce bronzul a fost obţinut la dublu vâsle masculin (Marian Florin Enache şi Ionuţ Prundeanu).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel