Cannes 2016. Zvonuri pe Croazetă

Magda Mihăilescu / 30 Martie 2016 / 17:46 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Cu două săptămâni înaintea anunțării selecției oficiale a celei de a 69-a ediții, bântuie zvonurile în presa franceză despre posibilele filme pe care le-ar avea în vedere organizatorii.

Fiind vorba de ziariști aflați la ei acasă, cărora le este mai la îndemână să prindă o vorbă de ici, de colo, s-ar putea ca, din lunga listă de aproape 70 de titluri subiecte ale predicțiilor, ceva-ceva să coincidă cu preferințele selecționerilor.

Am remarcat nume mari, mari de tot, precum Scorsese, Spielberg, Terrence Malick, Kusturica, Almodovar, Eastwood, Jim Jarmush, Steven Frears, Oliver Stone, Ang Lee, Sean Penn, Marco Bellocchio, Wim Wenders, Park Chan-Wook, Ari Folman, frații Dardenne.

În primul eșalon al celor trecuți în amintita listă se află și numele lui Cristian Mungiu cu Recycling Feelings (titlul englez pentru Fotografii de familie) și Radu Mihăileanu cu L'histoire de l'amour. Se adaugă acestora cineaștii țării gazdă, Olivier Assayas, Bertrand Bonello, François Ozon, Stéphane Brizé.

După cum se poate observa, toate aceste nume sunt ale unor obișnuiți ai Cannes-ului. Toți au fost de mai multe ori pe Croazetă, unii sunt deținători de Palme d'Or sau alte premii. Evident. nu trebuie să uităm compartimentul surprizelor, al celor pentru prima oară la Cannes sau rar selecționați. Dacă Sean Penn și Frears vor fi printre cei aleși, atunci vom avea bucuria de a le vedea pentru prima oară pe covorul roșu pe Meryl Streep și pe Julia Roberts.

[citeste si]

Un bob zăbavă, joi 14 aprilie Thierry Frémaux și Pierre Lescure vor face cunoscut plutonul oficial 2016. Deocamdată, singura certitudine anunțată ca atare este filmul de deschidere: Café Society de Woody Allen (în afara competiției), film a cărui imagine poartă semnătura marelui director de fotografie Vittorio Storaro. Este pentru a treia oară când cineastului american îi revine onoarea inaugurării unei ediții, după ce în 2002 a fost invitat cu Hollywood Ending iar în 2011 cu Midnight in Paris. Aceasta este cea de 14 selecție hors-compétition a lui Allen, începută în 1979 cu Manhattan, ultima fiind L'Homme irrationel de anul trecut.



STIRE RECOMANDATA

Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26