CAN 2019 - Preşedintele federaţiei egiptene a demisionat după eliminarea 'Faraonilor'

Preşedintele Federaţiei egiptene de fotbal (EFA), Hani Abou Rida, a concediat întregul staff-tehnic al naţionalei ţării sale, în frunte cu selecţionerul mexican Javier Aguirre, iar apoi şi-a prezentat demisia din funcţie, după eliminarea 'Faraonilor' în optimile de finală ale Cupei Africii pe Naţiuni ediţia 2019. Această demisie reprezintă 'o obligaţie morală', a precizat Rida într-un comunicat, cerându-le tuturor membrilor conducerii EFA să-i urmeze exemplul, după înfrângerea neaşteptată a selecţionatei Egiptului în faţa reprezentativei Africii de Sud (0-1), sâmbătă la Cairo. 'Echipa tehnică şi administrativă a fost concediată în totalitate, după ce i-a dezamăgit pe suporterii fotbalului egiptean', se mai arată în comunicat. Egiptul găzduieşte, începând din 21 iunie şi până pe 19 iulie, cea de-a 32-a ediţie a Cupei Africii pe Naţiuni, competiţie pe care a câştigat-o de şapte ori în istoria sa. Anul acesta, naţionala 'Faraonilor', condusă de marea vedetă a lui FC Liverpool, Mohamed Salah, era considerată favorită la cucerirea trofeului, astfel că dezamăgirea suporterilor a fost una foarte mare după acest eşec. Africa de Sud s-a impus în meciul de sâmbătă printr-un gol marcat cu cinci minute înainte de finalul timpului regulamentar, iar în sferturile de finală va înfrunta naţionala Nigeriei, care a reuşit la rândul ei să elimine deţinătoarea trofeului, reprezentativa Camerunului, în faţa căreia s-a impus cu 3-2.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel