În anii ’20 ai secolului trecut începuse în presă o dezbatere despre necesitatea mutării Capitalei, idee înregistrată şi de romanul Patul lui Procust al lui Camil Petrescu. După Primul Război Mondial, Bucureştiul era considerat un oraş oriental, rău aşezat, insalubru, dezordonat şi corupt. României Mari, ţară cu o suprafaţă aproape cât aceea a Italiei, 295.000 de kilometri pătraţi, i se cuvenea o capitală nouă, amplasată nu la margine, ci spre centrul ei. Se rostise numele Braşovului. Treptat însă, ideea strămutării a fost uitată de ziarişti, iar Bucureştiul, mai ales după criza economică din 1929, care a afectat considerabil România, a intrat într-o fază de modernizare şi primenire edilitară, frenetică în unele zone.
În 1935, Regele inaugura Expoziţia urbanistică din Parcul Carol şi Fântâna cu zodiac, lucrare a arhitectului Octav Doicescu. În acelaşi an se termina de construit Gara Băneasa (Gara Regală), denumită iniţial Gara Mogoşoaia. De acolo plecase Carol al II-lea în ianuarie 1936 spre Londra, itinerar feroviar pe care îl va relua în 1938, cu deosebirea că de data aceasta se va opri şi în Germania lui Hitler. De altfel, şi ultima călătorie, în calitate de suveran, Regele Mihai o face, în 1947, tot la Londra, cu prilejul căsătoriei verişoarei sale de gradul al doilea, principesa Elisabeta, devenită în 1952 Regina Marii Britanii. Regele Mihai I va pleca într-acolo cu Regina Mamă Elena într-un avion pilotat de el însuşi, dar se va întoarce la Bucureşti cu trenul, pe 21 decembrie 1947, întâmpinat în Gara Băneasa de premierul Petru Groza şi de Ana Pauker.
1936 este, totodată, anul deschiderii pentru public a Grădinii Botanice, prevăzută cu un frumos restaurant, şi al inaugurării Muzeului Satului, proiect al profesorului Dimitrie Gusti. Ziarele relatau cum ţărani şi meşteri sosiţi din toate colţurile ţării reconstituiau pe malul Herăstrăului locuinţele lor rustice şi acareturile specifice. Regele fusese prezent şi aici la inaugurare.
Între 1934 şi 1938, primar al Bucureştilor era Alexandru G. Donescu, tatăl celor doi editori ai elegantei reviste „Vremea”. La mijlocul lui 1936, aceasta tipăreşte un număr de 60 de pagini consacrat sistematizării Bucureştilor, cu hărţi, reproduceri, fotografii, cu articole semnate de arhitecţi, dar şi cu colaborarea a numeroşi intelectuali şi scriitori. Accentul înnoirilor urbanistice cădea pe axa nord-sud a oraşului, dar şi pe Parcul Naţional (Herăstrău). Între Şoseaua Kiseleff şi Şoseaua Jianu (Bd. Aviatorilor), dar şi între Şoseaua Jianu şi Calea Dorobanţilor apăruseră sau erau în curs de construire zeci şi zeci de clădiri, îndeosebi vile, înconjurate de arbori, unele cu dimensiuni de „palat”, cu peluză ce amintea de casele boiereşti de altădată – precum reşedinţa industriaşului Max Auschnitt, devenită ulterior domiciliul lui Petru Groza, apoi sediu al Ambasadei Argentinei. Pe lângă clădirea de lângă fosta Ambasadă americană, Nicolae Malaxa îşi ridicase şi el în această zonă o casă impunătoare, în care funcţionează astăzi Institutul Cultural Român, pe Aleea Alexandru, aşadar într-una din aceste noi zone rezidenţiale denumite Parcul Jianu, Parcul Domenii, Parcul Bonaparte (după numele omonimei artere rebotezate de comunişti Ilie Pintilie), Parcul Dorobanți...
Orașul se extindea înspre nord, iar peste câțiva ani o ecluză avea să lege lacurile Herăstrău şi Floreasca; apar restaurantul „Parc” şi terenurile de tenis din apropierea lui, „Nautic Club”, restaurantul „Pescăruş”, proiectat de arhitectul Horia Creangă, localul de pe insuliţa din mijlocul Herăstrăului, restaurantul – o clădire concepută cu mult gust – „Parcul Privighetorilor” din Pădurea Băneasa, cunoscut şi sub numele de „Casa Albă”, proiectat tot de arhitectul Octav Doicescu.
Pe actualul bulevard Magheru, sistematizarea era împiedicată de Palatul „Lido”, construit în 1930 de fruntaşul liberal C. Angelescu. S-au purtat numeroase polemici gazetăreşti pe marginea acestui imobil cu anexe întinse pe suprafaţa a patru străzi centrale, între care casa dr. Angelescu şi bazinul cu valuri „Lido”, care a continuat să funcţioneze încă şase decenii, întrucât demolarea nu s-a produs.
În 1935, Regele inaugurează „Luna Bucureştilor”, manifestare care va avea loc anual până în 1940. Era o replică modernă a vechiului şi popularului Târg al Moşilor. Ediţia a doua s-a desfăşurat în Parcul Herăstrău, la extremităţile căruia fusese dezvelită Fântâna Mioriţa, lucrare a sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, admirabil pandant al Vilei cu clopoţei aparţinând inginerului Nicolae Minovici. Peste trei decenii, actorul Ştefan Bănică, aflat la volanul unui Opel Rekord, va intra cu maşina în Fântâna Mioriţei. Automobilul s-a făcut zob, iar după o şedere în spital, actorul a fost distribuit de un regizor inteligent în piesa lui Victor Eftimiu Omul care a văzut moartea, jucată luni în şir cu casa închisă la Teatrul Giuleşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
