Atletism: Alin Firfirică s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2020

FOTO: Alin Firfirică / Facebook
FOTO: Alin Firfirică / Facebook

Atletul român Alin Firfirică s-a calificat sâmbătă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, după ce a câştigat proba de aruncare a discului din cadrul Memorialului ''Kamila Skolimowska'' de la Katowice (Polonia) cu performanţa de 67,32 m, potrivit Federaţiei Române de Atletism.

Rezultatul reprezintă cea mai bună performanţă personală, pe lângă realizarea baremului la JO 2020. Firfirică, sportiv legitimat la CSA Steaua, unde este antrenat de Daniela Costian, a reuşit 67,26 m la ultima sa tentativă, un alt rezultat remarcabil.

Atletul român a fost urmat în clasamentul final de polonezul Piotr Malachowski, cu 65,71 metri, şi de lituanianul Andrius Gudzius, 65,17 metri.

Alin Firfirică a devenit al cincilea atlet român calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după Florentina Marincu-Iuşco (Sp. CN Cetate Deva - săritura în lungime), Alina Rotaru (CSM Bucureşti - săritura în lungime), Claudia Bobocea (CSA Steaua - 1.500 m), Daniela Stanciu (CSA Steaua - săritura în înălţime).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel