Antonescu: Băsescu ignoră un vot copleșitor, e varianta suspendării

Ponta Antonescu
Ponta Antonescu

Crin Antonescu  a spus că este "perfect sănătos", nu este "bolnav de nimic, nici măcar de somn" şi că, dacă preşedintele ignoră "un vot copleşitor", USL are varianta suspendării. Replica a venit în urma unor afirmații ale președintelui Traian Băsescu, făcute marți seară, într-o declarație de presă. 

"În ceea ce mă priveşte, sunt perfect sănătos, nu sunt bolnav de nimic, nici măcar de somn. Preşedintele face ce a mai făcut şi altă dată, la nivelul ăsta a ajuns, la nivelul ăsta este. (...) În ceea ce priveşte epitetele pe care i le-a adresat domnului Ponta, iarăşi, cred că poate oricine să judece în ce măsură un asemenea limbaj este compatibil cu o funcţie de demnitate în stat oarecare, o funcţie de demnitate publică, nemaivorbind de cea supremă", a declarat liderul PNL, la RTV.

Crin Antonescu a declarat încă o dată că dacă USL va obține majoritatea absolută în Parlament, Victor Ponta va fi, din nou, nominalizat pentru funcția de premier.

"De multă vreme şi, în orice caz, oficial, în această campanie electorală, noi le spunem oamenilor foarte cinstit: dacă votaţi USL şi dacă USL obţine majoritatea absolută a mandatelor în Parlament, atunci să ştiţi că premier va fi Victor Ponta. Cu alte cuvinte, oamenii care votează USL trebuie să ştie că dau un vot pentru ca Victor Ponta să fie prim ministru. Dacă acesta va fi rezultatul alegerilor, Victor Ponta va fi prim ministru. Indiferent cu ce animal îl poate asemui cineva ca Traian Băsescu, indiferent că cineva ca Traian Băsescu vreau sau nu vrea", a adăugat Crin Antonescu.

Președintele PNL a mai spus că, în cazul în care USL va obține majoritatea, nu va avea loc un târg cu președintele Băsescu de tipul "nu e bun ăsta, dați-mi pe altul".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel