DCNews Sport Tenis US Open 2020. Ce au făcut Tecău şi Rojer, în optimile probei de dublu

US Open 2020. Ce au făcut Tecău şi Rojer, în optimile probei de dublu

Tecău şi partenerul său au obţinut victoria după două ore şi 10 minute de joc. Tecău şi Rojer au avut controlul în primul set, dar adversarii s-au impus în tiebreak. Cuplul româno-olandez a câştigat clar setul secund, cu 6-2, iar în decisiv a depăşit un moment de cumpănă la 3-2 pentru Arevalo şi O'Mara, salvând două mingi de 4-2, după care au egalat, 3-3. Tecău şi Rojer au făcut imediat break-ul şi s-au desprins la 5-3, reuşind să încheie meciul cu 6-4.

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au totalizat 7 aşi şi 4 duble greşeli, spre deosebire de adversari, care au avut 4 aşi şi 7 duble greşeli. Tecău şi coechipierul său şi-au asigurat un cec de 50.000 de dolari şi 90 de puncte ATP la dublu.

În optimi, Horia şi Jean-Julien vor înfrunta principalii favoriţi, columbienii Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, victorioşi cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului Jurgen Melzer (Austria)/Edouard Roger-Vasselin (Franţa). Tecău şi Rojer au 6-4 în meciurile directe cu columbienii, ultimul duel încheindu-se cu victoria cuplului româno-olandez, anul trecut, la Turneul Campionilor, cu 6-2, 5-7, 10-8, în faza grupelor, potrivit Agerpres.

Știri similare din categoria Tenis Vezi toate articolele