DCNews Stiri Internațional Război în Orientul Mijlociu/ZIUA 8: A fost anunțată extinderea operațiunilor de război. Iranul a lovit din nou în Dubai

Război în Orientul Mijlociu/ZIUA 8: A fost anunțată extinderea operațiunilor de război. Iranul a lovit din nou în Dubai

Mai mulți experți judiciari au analizat dacă atacurile americane asupra Iranului sunt legale. Fotografie realizata cu AI

Update 10

Mojtaba Khamenei, fiul fostului ayatollah Ali Khamenei, ar fi fost rănit în timpul unui atac. Detalii, AICI.

Update 9

Adunarea Experţilor, forul care îl va desemna pe următorul lider suprem al Iranului, succesorul ayatollahului Ali Khamenei, se va reuni "în următoarele 24 de ore", a transmis sâmbătă agenţia iraniană de presă Fars, preluată de AFP.

Sursa afirmaţiei este Hossein Mozafari, membru al Adunării, care a cerut populaţiei "să se abţină de la orice speculaţii şi la răspândirea de zvonuri despre acest subiect".

Procedura de succesiune a lui Khamenei, ucis sâmbăta trecută de primele lovituri americano-israeliene asupra Iranului, a fost declanşată chiar a doua zi după eveniment. Adunarea Experţilor are 88 de membri; sediile sale de la Teheran şi din oraşul sfânt Qom din sudul ţării au fost lovite luni, respectiv marţi de israelieni.

Israelul a anunţat deja că următorul lider de la Teheran va deveni la rândul său "o ţintă".

Până la desemnarea lui, puterea interimară în Iran este exercitată de preşedintele Masoud Pezeshkian, de şeful puterii judecătoreşti, Golam Hossein Mohseni-Ejei, şi de clericul Alireza Arafi, membru al Adunării Experţilor.

Update 9

Resturi au căzut pe fațada unui turn din Marina în urma unei interceptări aeriene reușite. Se pare că resturi dintr-o dronă iraniană s-au prăbușit în zgârie-norii 23 Marina din Dubai. Imaginile pot fi văzute AICI.

Update 8

Ministerul iranian de Externe a precizat că „operațiunile noastre vizează obiective și capabilități care servesc drept sursă și rampă de lansare pentru acte de agresiune împotriva poporului nostru“.

Update 7

IDF declară că a distrus 16 aeronave folosite de Forța Quds a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) pe Aeroportul Internațional Mehrabad din Teheran, într-un val de atacuri aeriene în capitala Iranului, aseară.

Armata susține că Aeroportul Mehrabad a fost folosit de Forța Quds „ca centru central pentru înarmarea și finanțarea reprezentanților teroriști ai regimului din Orientul Mijlociu”, inclusiv Hezbollah-ul libanez.

„Aeronavele încărcate cu arme și bani au decolat de numeroase ori de pe aeroport și au aterizat în regiune pentru a fi folosite de reprezentanții regimului terorist iranian”, spune armata israeliană.

Update 6

O explozie masivă a avut loc sâmbătă după-amiază în orașul iranian Bushehr. Ar fi fost lovit un sediu al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice. Imaginicle, AICI.

Update 5

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanţe omologului său iranian Masoud Pezeshkian pentru numeroasele victime civile rezultate în urma "agresiunii armate israeliano-americane împotriva Iranului" şi a cerut să se pună capăt imediat ostilităţilor, într-o convorbire telefonică purtată vineri seara, la aproape o săptămână de la declanşarea ofensivei israeliano-americane împotriva Iranului, relatează Reuters şi DPA.

Cu această ocazie, Putin a exprimat condoleanţe sincere pentru uciderea ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a membrilor familiei lui Khamenei, a liderilor politici şi militari iranieni şi a "numeroşilor civili". Totodată, liderul rus l-a asigurat pe omologul său de la Teheran de solidaritatea Moscovei în contextul războiului din Iran.

Update 4

Aeroportul din Dubai a anunţat sâmbătă reluarea parţială a operaţiunilor sale, după o scurtă suspendare în cursul dimineţii, în urma unei interceptări deasupra aeroportului, potrivit AFP.

"Apărarea antiaeriană a Emiratelor Arabe Unite se confruntă în prezent cu ameninţări cu rachete şi drone din partea Iranului", potrivit Ministerului Apărării din Emirate, care nu a specificat ţintele atacurilor.

"Ne-am reluat parţial activitatea începând de astăzi, 7 martie, cu unele zboruri operate de pe Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) şi Aeroportul Internaţional Dubai World Central - Al Maktoum (DWC)", a indicat aeroportul din Dubai într-un comunicat publicat pe platforma X.

Update 3

SUA nu exclud relatările potrivit cărora Rusia ar fi furnizat Iranului date de intelligence despre ţinte militare, secretarul american al apărării Pete Hegseth afirmând sâmbătă pentru CBS News că SUA monitorizează totul, potrivit DPA, după ce preşedintele Donald Trump a părut să minimalizeze problema vineri.

"Comandanţii noştri sunt la curent cu totul. Avem cele mai bune servicii de intelligence din lume", a spus Pete Hegseth.

"Ştim cine vorbeşte cu cine, de ce vorbesc cu ei, cât de exacte ar putea fi acele informaţii, cum să integrăm asta în planurile noastre de luptă", a afirmat Hegseth.

Preşedintele SUA, Donald Trump, are "un talent incredibil" în a şti cum să atenueze aceste riscuri, a adăugat el.

CNN şi Washington Post, citând surse apropiate serviciilor secrete americane, au relatat că Kremlinul furnizează Teheranului date despre amplasamentul şi mişcările trupelor, navelor şi aeronavelor americane. Citând oficiali americani, The New York Times a publicat informaţii similare.

Donald Trump a fost întrebat despre aceste informaţii la un eveniment de la Casa Albă vineri dedicat sporturilor universitare. "Ce întrebare prostească! Vorbim despre altceva" aici, i-a replicat preşedintele unui reporter Fox News.

La rândul ei, secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, le-a spus jurnaliştilor vineri că perspectiva ca Rusia să împărtăşească informaţii Iranului nu schimbă "în mod clar" situaţia războiului cu Republica islamică.

Rusia şi Iranul au încheiat anul trecut un "parteneriat strategic", care prevede cooperarea în domeniul militar. Cu toate acestea, acordul nu include obligaţia de a interveni dacă una dintre ţări este atacată.

Oficial, Rusia nu este implicată în actualul conflict din Orientul Mijlociu.

Update 2

Garda Revoluționară din Iran a anunțat că „așteaptă forțele americane” să escorteze navele prin Strâmtoarea Hormuz, o cale navigabilă strategică unde traficul rămâne în mare parte blocat pe măsură ce războiul regional se extinde. Iranienii au transmis că așteaptă prezența navală americană pentru o confruntare.

„Îi așteptăm aici”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Revoluționare, Ali Mohammad Naini, citat de Times of Israel. Declarația liderului fundamentalist iranian vine după ce secretarul american pentru Energie a anunțat că Marina SUA pregătește escortarea navelor prin strâmtoare „imediat ce va fi rezonabil să o facă”.

„Recomandăm ca, înainte de a lua orice decizie, americanii să își amintească de incendiul petrolierului american Bridgeton din 1987 și de petrolierele care au fost vizate recent”, a declarat purtătorul de cuvânt iranian.

Update 1

Iranul a lansat rachete asupra Israelului pe tot parcursul nopții. Au fost cel puțin cinci salve de rachete balistice iraniene, dar presa din Israel spune că nu s-au înregistrat victime. 

În același timp Israelul a lansat atacuri „extinse” asupra regimului fundamentalist iranian. 

Imaginile surprind incendii de amploare pe aeroportul din Teheran.

În nordul Israelului, gruparea teroristă Hezbollah raportează confruntări cu Forțele Israeliene de Apărare (IDF), de-a lungul frontierei dintre Liban și Siria.

SUA sunt pe cale de a controla spațiul aerian iranian

SUA sunt pe cale să "controleze" spaţiul aerian iranian, a afirmat vineri secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, adăugând că Washingtonul se aşteaptă ca obiectivele realizabile ale Statelor Unite să fie îndeplinite în patru până la şase săptămâni, a consemnat Agepres și Reuters.

Leavitt a ţinut totodată să clarifice ce a vrut să spună preşedintele Donald Trump mai devreme vineri prin mesajul difuzat pe social media în sensul că nu se va încheia niciun acord cu Iranul în afară de "predarea necondiţionată", menţionează AFP.

"Ceea ce vrea să spună preşedintele este că, atunci când va stabili, în calitatea sa de comandant-şef, că Iranul nu mai reprezintă o ameninţare pentru Statele Unite şi că obiectivele Operaţiunii Epic Fury au fost atinse, atunci Iranul se va afla într-o situaţie de capitulare necondiţionată, indiferent dacă acesta recunoaşte sau nu acest lucru", a declarat ea reporterilor.

"MAKE IRAN GREAT AGAIN (MIGA!)" (Faceţi Iranul din nou mare!), a adăugat preşedintele american în mesajul său.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele