DCNews Politica Alegeri Profesor universitar: Ce am scris despre Ciolacu nu e comandat de PSD

Profesor universitar: Ce am scris despre Ciolacu nu e comandat de PSD

Inquam Photos / Ovidiu Micsik

„Consider că a vota un fost Prim Ministru ca Președinte CJ este o onoare pentru buzoieni. Marcel Ciolacu rămâne unul dintre oamenii pentru care Patriotismul înseamnă fapte, nu vorbe. Acuzat nedrept de diverși ignoranți cu privire la deficit (de parcă dezvoltarea vine din neant) dar ”vinovat” că nu a ”ieșit la bătaie” să explice, Marcel Ciolacu rămâne premierul care a bătut câteva recorduri.


1. Patriotismul înseamnă să orientezi politicile publice către oameni. A promis câștig net de peste 1000 euro, s-a ajuns la un câștig mediu ”în mână” de 1055 euro. A promis un salariu minim brut de 500 euro și s-a ajuns acolo. În anul 2024 peste 500.000 de contracte de muncă de peste 1000 euro net în plus față de 2023 și dublu față de anul 2021. Pensia medie a crescut cu 40% până la 560 euro iar puterea de cumpărare a pensiilor a crescut cu 25%. A luptat cu specula și a redus inflația la jumătate (de la 10% la 5%), inclusiv prin plafonare la alimentele de bază și la facturile la utilități pentru populație și IMM-uri.


2. Patriotism înseamnă că pentru prima dată după Revoluție s-au văzut scăderi de prețuri la alimente de bază și la facturile la energie și gaze. Prin politicile implementate, guvernarea Ciolacu a scos din starea de sărăcie extremă 671.000 români.


3. Patriotism înseamnă ca economia României să fie puternică. În Guvernarea Ciolacu, România a ajuns din urmă ca potential economic Polonia și a fost peste Ungaria, Slovacia, Croația, Grecia, Letonia și Bulgaria. A putut face asta prin investiții publice de 120 miliarde lei în economie, duble față de anul 2021. Și prin crearea a 157.000 noi locuri de muncă stabile în economie. Investițiile record în infrastructura au contribuit și vor contribui relevant la creșterea potențialului economic.


4. Patriotism înseamnă o Românie puternică din punct de vedere financiar. Înseamnă investițiile duble în economie, un buffer de 3 ori mai mare decât în 2021, un curs de schimb stabil și rezerve valutare la maxim istoric. Înseamnă un grad mai mic de îndatorare a companiilor și populației și o rată mai mică a creditelor neperformante în sectorul bancar.


5. Marcel Ciolacu și PSD au demonstrat că Patriotism înseamnă accesul facil pentru toți românii la sănătate și educație. Creșterea salariilor profesorilor, investițiile record în infrastructura școlară, programele de sprijin pentru elevii vulnerabili, investițiile în finalizarea celor 3 spitale regionale și a 27 de spitale noi / modernizate precum și în cele 200 de centre de sănătate din urbanul mic și rural plus cele 2600 cabinete de medicină de familie modernizate au vizat accesul egal la servicii publice de calitate.


6. Patriotism înseamnă un tratament egal pentru români. Înseamnă intrarea României în Schengen.

VEZI ȘI: Andi Cristea, europarlamentar: Zece motive pentru care îl votez pe Marcel Ciolacu 


7. Patriotism înseamnă politici de dezvoltare, nu austeritate oarbă pusă exclusiv în spinarea românilor cu venituri reduse și a celor din clasa de mijloc. Și taxe mai mari puse tot pe contribuabilii corecți. Înseamnă a întoarce în economie stimuli de 3 ori mai mari decât în guvernările anterioare și a asigura un echilibru între economic și social.


PS Ceea ce am scris mai sus nu este comandat de PSD. Este comandat de conștiință, de aprecierea pentru un om corect și patriot”, a scris Cristian Socol pe Facebook.

Ciolacu rupe tăcerea la DC News: M-am cam săturat de toată mizeria care mi s-a pus în cap:

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al CJ Buzău a susținut că înscrierea sa în cursa electorală reprezintă „un pas înainte”.

„N-am venit să-mi caut serviciu, sunt parlamentar tot prin votul buzoienilor, nu fac un pas înapoi, părerea mea e că fac un pas imens înainte, mă întorc unde am crescut, mă întorc la administrația locală, unde am fost de la consilier municipal, consilier județean, viceprimar la prefect interimar, unde știu cel mai bine. Am fost președintele Comisiei de Cod administrativ, cunosc legile foarte bine și vreau toată experiența pe care am acumulat-o în acești ani, cât am stat mai mult la București și în Legislativ, împreună cu colegii mei, cu prietenii mei, cu partenerii mei să implementăm pentru Buzău ceea ce ne dorim cu toții”, a completat Ciolacu.

Știri similare din categoria Alegeri Vezi toate articolele