DCNews Stiri Momente de panică pentru sute de pasageri aflați la bordul unui avion: Flăcări la motor în timpul unei decolări eșuate

Momente de panică pentru sute de pasageri aflați la bordul unui avion: Flăcări la motor în timpul unei decolări eșuate

Captură video - Hespress English - cu flăcările care ies din motorul avionului

În imagini se poate observa cum avionul Rossiya Airlines accelerează cu scopul de a se ridica de pe pistă. Grămezi uriașe de gheață cuprind aripa aeronavei, în timp ce aceasta pare că iese de pe traseu și ajunge în zăpadă. 

Flăcări la unul din motoare

De asemenea, pe imagini se văd câteva flăcări care ies dintr-un motor, în contextul în care avionul gonea pe pista acoperită de zăpadă înainte de a devia de pe traseu.

Decolare eșuată. A patra urgență într-o zi 

Decolarea eșuată a fost a patra urgență dintr-o singură zi pentru companiile aeriene de pasageri controlate de Vladimir Putin, afectate de sancțiunile occidentale impuse din cauza războiului din Ucraina.

Vezi și - ”Avionul Apocalipsei” a aterizat pentru prima dată pe un aeroport civil. Apariție surpriză la Los Angeles / Video 

Defecțiune la motor

Primul motor al Boeing 747-400 a suferit un impuls brusc în timp ce accelera pentru un zbor de opt ore, ceea ce a determinat echipajul să oprească decolarea, au declarat autoritățile.

Video

După ce avionul a derapat de pe pistă, a trebuit tractat. De asemenea, aeroportul a fost închis temporar din cauza incidentului, au transmis mass-media locale. Printre cei aproape 400 de pasageri aflați la bord se aflau nouă copii, dar nimeni nu a fost rănit.

Rossiya Airlines a negat că uriașul avion ar fi depășit pista

Totuși, rapoartele arată că aeronava a înclinat brusc înainte fiind într-o frânare puternică, determinând ca trenul de aterizare din față să atingă ori să zgârie pista pentru scurt timp.

Un Boeing 777-300 de înlocuire a fost trimis de pe aeroportul Șeremetievo din Moscova. Pasagerii au fost cazați peste noapte în hoteluri.

Investigații după incident

Mai multe investigații au fost începute privind incidentul, autoritățile analizând circumstanțele exacte ale evenimentului.

Oficialii examinează dacă condițiile de iarnă și zăpada de pe pistă au avut un rol cheie în acest incident, care survine pe fondul dificultăților de întreținere din Rusia, din cauza sancțiunilor occidentale, cu restricțiile privind accesul la piese de schimb și servicii tehnice.

Accidentele tehnice în care au fost implicate aeronave rusești au crescut semnificativ, cu peste 800 de defecțiuni înregistrate în anul 2025, fiind o creștere mai mare comparativ cu anul precedent, scrie The Sun.

Vezi și - Răsturnare de situație în Parlamentul European privind drepturile pasagerilor aerieni. Ce se întâmplă cu ”bagajul gratuit” și ”compensațiile garantate”

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele