Ministerul Afacerilor Externe a organizat vineri, la ora 15:30, un briefing de presă cu privire la situaţia de securitate din Orientul Mijlociu.
Evenimentul s-a desfășurat la sediul MAE (Aleea Alexandru nr. 31), în sala Grigore Gafencu, şi a putut fi urmărit şi în format livestream, pe pagina de Facebook a MAE.
Totuși, după doar 6 minute, când Andrei Țărnea, purtătorul de cuvânt al MAE a terminat de vorbit și jurnaliștii s-au așezat la microfon pentru a adresa întrebări, transmisiunea live a briefingului a fost întreruptă pe pagina de Facebook a Ministerului.
Reamintim că ieri, în timpul unui briefing de presă la MAE, Oana Țoiu a avut o criză de nervi după ce jurnaliștii i-au cerut explicații privitoare la cazul fiicei lui Victor Ponta. Fostul premier a acuzat-o pe aceasta că a intervenit personal pentru ca fiica sa, Irina, să nu se poată urca în avionul care repatria românii blocați în Orientul Mijlociu.