DCNews Stiri Ford pune frână la fabricarea de mașini electrice (EV): La ce modele renunță

Ford pune frână la fabricarea de mașini electrice (EV): La ce modele renunță

Fotografie de la Julissa Helmuth/ Pexels / Ford Motor

Este cel mai dramatic exemplu de până acum al retragerii industriei de pe acest segment, ca răspuns la politicile Administraţiei Trump şi la solicitările scăzute de EV, transmit DPA şi Reuters.

Ce modele nu va mai produce Ford

Compania cu sediul în Dearborn, Michigan, a anunțat că nu va mai produce camioneta electrică F-150 Lightning, însă va fabrica o versiune a unui vehicul hibrid numit EREV, care utilizează un generator alimentat cu gaz pentru reîncărcarea bateriei.

Totodată, Ford renunţă la următoarea generaţie de camioane electrice T3 şi la planificatele vehicule comerciale uşoare electrice.

Pe ce se va concentra Ford

În schimb, producătorul auto american se va concentra pe modele pe benzină şi pe cele hibride, urmând să facă mii de angajări, chiar dacă în viitorul apropiat va da afară unii angajaţi de la fabrica de baterii din Kentucky.

Compania Ford se aşteaptă ca mixul său global de modele hibride, vehicule electrice cu autonomie sporită şi cele alimentate cu baterii să ajungă la 50% până în anul 2030, de la 17% în prezent. Deprecierile de active în valoare de 19,5 miliarde de dolari vor fi incluse în rezultatele raportate în trimestrul patru din anul 2025, în anul 2026 şi în anul 2027.

Aproximativ 8,5 miliarde de dolari sunt legate de renunţarea la modelele EV planificate. Aproximativ şase miliarde de dolari de desfiinţarea societăţii mixte cu producătorul de baterii sud-coreean SK On.

Ford a revizuit în creştere previziunile pentru anul 2025

Totodată, Ford a revizuit în creştere previziunile pentru anul 2025, când ar urma să înregistreze un profit ajustat înainte de impozite şi dobânzi de aproximativ şapte miliarde de dolari, faţă de un nivel estimat anterior între şase şi 6,5 miliarde de dolari.

Pe piaţa din Statele Unite, expirarea creditului fiscal de 7.500 de dolari ar urma să provoace în 2025 primul declin al vânzărilor începând din anul 2019, afirmă analiştii.

Pentru anul 2026, Ford vrea să folosească o nouă platformă, cu scopul de a produce vehicule electrice accesibile, cu preţuri începând de la 30.000 dolari, scrie Agerpres.

Vezi și - Ford face concedieri. De ce? Cererea pentru automobile electrice rămâne sub estimări

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele